Artista cunoscută mai mult peste hotare decât în România prin picturile şi icoanele pe care le realizează a plecat din Tulcea pentru a-şi găsi echilibrul la Rădăuţi.
Este un exemplu desăvârşit de artistă şi de mamă împlinită. A încercat să le facă cât poate de bine pe ambele. „Arta este cea mai posesivă meserie, în permanenţă o ardere care trebuie întreţinută. Acum câţiva ani am luat o hotărâre, am vrut să fac copii şi să fac artă. E greu pentru că una trebuie să fie pe locul secundar atunci când o faci pe cealaltă“, spune Elena Martinov, cunoscută mai cu seamă în străinătate decât în ţară.
A avut nenumărate expoziţii la Iaşi, Bucureşti, Cluj, dar şi în Olanda şi Elveţia, unde merge de aproximativ zece ani la târgurile de Paşte.
Expoziţie în clasa a VI-a
Povestea ei începe în clasa a V-a când, la şcoala din Niculiţel la care ea învăţa, a venit un profesor de pictură. Vlahos Panait se numea. El a descoperit-o pe artista de astăzi, Elena Martinov. „M-a învăţat atunci să pictez în ulei. Umblam cu uleiul şi culorile în ghiozdan în fiecare zi până le-am vărsat şi am murdărit tot. Mirosul era ca un drog, nu mă puteam dezlipi de ele“, povesteşte Elena Martinov.
Vlahos Panait a fost cel care i-a dat primele indicaţii cum să folosească pânza, iar unchiul Toader a fost primul care i-a întins pânzele pe lemn. În clasa a VI-a profesorul a ajutat-o să facă o primă expoziţie la Palatul Copiilor din Tulcea, lucrări pe care nu a reuşit să le recupereze pentru că au fost imediat furate. „Din păcate, din clasa a VII-a profesorul a plecat la oraş. A fost foarte trist pentru mine. În clasa a VIII-a am mers la Iaşi. Florica Dălcăran, studentă, m-a luat sub aripa ei şi m-a ajutat“, spune Elena.
Aşa a ajuns la Liceul de Arte din Iaşi, unde a fost admisă la Sculptură. „Am foarte dezamăgită. Eu vroiam pictură monumentală. Mergeam p