Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecătoarea Florica Mihalcea și cei trei grefieri de la Răcari au fost suspendați din funcție

Publicat in Adevarul, vineri 17 februarie 2012 ·

Decizia vine ca urmare a faptului că aceștia au fost trimiși în judecată de către procurorii DNA, care au reținut că magistrata și complicii săi au ”fabricat” mai multe dosare civile, urmare cărora o dâmbovițeancă, și ea inculpată în dosar, a fost împroprietărită cu o garsonieră în București și mai multe terenuri în comuna Tărtășești.

consiliul Superior al Magistraturii a decis în ședința din 15 februarie ”suspendarea din funcţia de judecător a doamnei Florica Mihalcea, din cadrul Judecătoriei Răcari, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă continuată, de fals intelectual şi uz de fals în formă continuată”.

De asemenea, cei trei grefieri implicați în acest dosar au fost suspendați și ei din funcție, prin decizie a Curții de Apel Ploiești.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: În cursul anului 2009 inculpata Mihalcea Florica, în calitate de preşedinte al Judecătoriei Răcari, judeţul Dâmboviţa, cu ajutorul inculpatelor Şerban Gina Aurelia, grefierul său de complet şi Alexandru Florentina, grefier registrator la aceeaşi instanţă, a pronunţat un număr de patru hotărâri judecătoreşti, rămase definitive, prin exercitarea cu rea credinţă a funcţiei de judecător şi prin încălcarea normelor de procedură civilă.

Toate cele patru dosare civile au fost constituite în mod fictiv în numele unor reclamanţi care nu formulaseră niciodată pretinsele cereri de chemare în judecată ce aveau ca scop anularea unui partaj succesoral consfinţit de către trei fraţi printr-o tranzacţie din luna ianuarie 2008.

Aţi aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum o ora
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

MAI Peste 4500 de șoferi au rămas fără permis în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu reprezentanții principalelor structuri MAI, a prezentat rezultatele misiunilor desfășurate în perioada 30 aprilie – 6 mai, când majoritatea românilor s-au bucurat de minivacanța pr

VIDEO Incendiu cu degajări mari de fum la groapa de gunoi de la Galați

G4Media acum 25 minute
Un incendiu cu degajări mari de fum a izbucnit, marți după-amiază, la groapa de gunoi a municipiului Galați, în zona Tirighina. La fața locului s-au deplasat 3 mașini de stingere și o autocisternă. https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2024/05/W

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum 2 ore
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 3 ore
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Traficul pe DN1, pe centura stațiunii Sinaia, este oprit. Ploaia torențială a adus aluviunile pe carosabil VIDEO

Adevarul acum 44 minute
Pentru a doua zi consecutiv, vremea a făcut prăpăd în județul Prahova, DN1 fiind inundat.

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°