Social-democraţii s-au reunit luni în primul Biroul Permanent după referendumul de suspendare din 29 iulie, informează Agerpres.
Citeşte şi
Ponta: Eu nu fac atacuri la adresa comisarilor europeni, eu vorbesc doar cu preşedintele Barroso
Blaga aseamănă România cu Libia: Antonescu si Ponta au fost Gaddafi
În deschiderea reuniunii, preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a remarcat că social-democraţii se reîntâlnesc după o perioadă extrem de agitată din punct de vedere politic şi a atras atenţia că urmează o perioadă care să trebuie să se finalizeze cu o victorie electorală din partea social-democraţilor.
"În acest an am câştigat bătălia din Parlament, am câştigat guvernarea şi, mai important, am câştigat bătălia de la alegerile locale şi am avut un rezultat edificator. În continuare spun că am câştigat referendumul pentru demiterea preşedintelui Băsescu, pentru că niciodată Traian Băsescu n-a avut 7,5 milioane de voturi şi aceste voturi le-a avut împotrivă, asta este o realitate peste care nimeni nu o poate schimba. Sigur, decizia CCR este o altă discuţie", a spus preşedintele PSD.
Liderul USL a enumerat o serie de obiective fundamentale pentru perioada următoare şi a adăugat că, până în prezent, Guvernul s-a ţinut de cuvânt în privinţa pensiilor, salariilor şi mai ales în "oprirea jafului făcut de PDL".
Premierul a arătat că Guvernul este preocupat de menţinerea stabilităţii economice, dar şi pentru asigurarea unui drum foarte clar pentru ţara noastră în perioada 2012 - 2016.
Liderul PSD a subliniat că activitatea Guvernului este importantă, dar activitatea politică a PSD în cadrul USL "trebuie să fie una primordială".
"De astăzi începe sesiunea parlamentară şi ceea ce noi trebuie să stabilim este modul în care USL îşi va desemna candidaţii. Obiectivul nostru este clar - de a avea o majoritate politică abso