Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Auchan cumpără fosta platformă Tractorul din Braşov pentru a ridica un centru comercial

Publicat in Adevarul, marți 10 aprilie 2012 ·

Retailerul francez Auchan cumpără de la Flavus Investiţii proiectul imobiliar de pe fosta platformă Tractorul din Braşov.

"Negocierile au început de vara trecută şi încă nu s-au finalizat, mai multe detalii vor fi date de reprezentanţii Auchan în cadrul conferinţei de presă", au declarat pentru "Adevărul" surse din piaţă.

Pe fosta platformă Tractorul, Flavus Investiţii urma să dezvolte un proiect mixt, de birouri, locuinţe, retail, care ar fi necesitat fonduri de 1,5 miliarde de euro şi a cărui construcţie s-ar fi întins pe o perioadă de peste 10 ani.

Surse din piaţa imobiliară, citate de Mediafax, au declarat că grupul francez a preluat integral proiectul, urmând să dezvolte pe cont propriu partea de retail, iar pentru celelelate zone să caute parteneri sau chiar să revândă această componentă.

Auchan şi Immochan au anunţat pentru miercuri o conferinţă de presă dedicată proiectului Coresi Shopping Center Braşov.

Proiectul a fost iniţial lansat în 2010, iar prima parte a centrului comercial, care includea şi un hipermarket Auchan, ar fi urmat să fie finaliză în 2011. Auchan anunţa la acea vreme că vrea să cumpere terenul pe care va fi amplasat hipermarketul. Începerea construcţiei a fost însă amânată din cauza condiţiilor economice.

Auchan urma să construiască un hipermarket de 16.000 metri pătraţi, cu o suprafaţă de vânzare de 10.000 metri pătraţi, investiţie de 20 milioane euro.

Centrul comercial ar fi trebuit să fie dezvoltat în două faze, totalizând 85.000 metri pătraţi, suprafaţă închiriabilă.

Activele Tractorul Braşov au fost cumpărate în august 2007 de firma Flavus Investiţii, controlată de fondul de investiţii Cheyne Capital.

Immochan, divizia imobiliara a Auchan, a deschis la începutul anului o filială în România şi a anunţat deja dezvoltarea primelor proiecte pentru perioada 2012-2013, respectiv două centre c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 29 minute
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum 32 minute
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum o ora
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 2 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Grenadă de mână defensivă, găsită într-o pădure din localitatea Lozna, în Botoșani

G4Media acum 20 minute
O grenadă de mână defensivă a fost găsită, luni, într-o pădure din localitatea Lozna, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, transmite Agerpres. Potrivit sursei citate, muniţia a fost găsită de un bărbat

UPDATE - Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte / Aglomeraţie şi pe DN 5 - FOTO

News.ro acum 45 minute
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Konstantinos Passaris, ucigașul grec condamnat pe viață pentru mai multe crime, a fost mutat de la Arad la Craiova

HotNews acum o ora
Konstantinos Passaris, poreclit „Fiara din Balcani”, a fost transferat cu măsuri sporite de securitate la sfârșitul săptămânii trecut de la penitenciarul din Arad la cel din Craiova, a dezvăluit luni Gândul. Un sindicalist din Administrația Național

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 2 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum o ora
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

16°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°