Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Instanţa a decis pedeapsa lui Vîntu ţinând cont de handicapul locomotor şi sănătatea precară

Publicat in Romania Libera, miercuri 15 februarie 2012 ·

Sorin Ovidiu Vîntu a primit pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă o pedeapsă de şase luni de închisoare ţinând cont de handicapul locomotor şi sănătatea precară a acestuia, dar instanţa a dispus executarea pentru ca scopul pedepsei să fie atins şi să constituie un avertisment suficient, potrivit Mediafax.

Judecătoria Sectorului 1 a decis, în 3 februarie, condamnarea lui Sorin Ovidiu Vîntu la şase luni de închisoare cu executare şi a lui Ion Ilie Cezar la cinci luni, pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă.

Instanţa arată în motivarea deciziei că fapta de care este acuzat Sorin Ovidiu Vîntu este dovedită, gravă, dar că nu se poate stabili o pedeapsă mai mare în cazul acestuia din cauza stării sale precare de sănătate şi a "handicapului locomotor major" al acestuia.

Totodată, judecătorul notează că deşi pedeapsa aplicată, de şase luni de închisoare, este una sub minimul special, ea trebuie să fie executată de către omul de afaceri pentru a-şi atinge scopul.

"Astfel, din perspectiva modului concret de săvârşire a faptei, instanţa are în vedere modul de operare, constând în constrângerea părţii vătămate prin ameninţare cu compromiterea imaginii publice, în scopul de a o determina să urmeze o anumită atitudine într-un contract comercial, atitudine constând inclusiv în avansarea sumei de 150.000 de euro", arată judecătorul în motivare.

Instanţa precizează că la stabilirea cuantumului pedepsei nu poate face abstracţie de faptul că întinderea şi periculozitatea activităţii infracţionale nu sunt cele expuse în rechizitoriu, ci mai restrânse, "astfel cum s-a reţinut în prezentarea situaţiei de fapt".

Judecătorul nu a putut ţine cont, potrivit normelor legale penale în vigoare, de faptul că omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu este judecat şi pentru alte infracţiuni, aplicând principiul prezumţiei de nevinovăţie.

"De asemenea, în privinţa cir

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum o ora
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum o ora
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 2 ore
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

UPDATE - Maşină lovită de tren între Voila şi Făgăraş / O persoană aflată în autoturism a decedat / Traficul feroviar este perturbat / Circulaţia a fost redeschisă la 11.08- FOTO

News.ro acum 33 minute
O maşină a fost lovită de tren sâmbătă dimineaţă, între Voila şi Făgăraş, la o trecere la nivel cu calea ferată, o persoană aflată în autoturism decedând, iar altele fiind rănite, conform CFR SA, care precizează că personalul şi pasagerii trenului n

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 3 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 5 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum 2 ore
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Sute de protestatari au încercat să pătrundă în fabrica Tesla de lângă Berlin

News.ro acum 6 ore
Sute de protestatari care se opun extinderii fabricii Tesla din Grünheide, lângă Berlin, s-au confruntat vineri cu poliţia, în timp ce unii dintre ei încercau să ia cu asalt uzina de producţie a vehiculelor electrice, relatează The Guardian. Aproxim

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°