Mesajul a fost trimis. Multumesc!

300 de ore în direct de la Jocurile Olimpice

Publicat in Adevarul, joi 11 februarie 2010 ·

Din 12 februarie, timp de două săptămâni, TVR transmite Jocurile Olimpice de iarnă de la Vancouver.

Unul dintre cele mai importante evenimente ale anului 2010 sunt Jocurile Olimpice de Iarnă, care au loc la Vancouver (Canada). Ediţia a XXI-a a Jocurilor Olimpice se desfăşoară între 12 şi 28 februarie 2010.

Ediţia actuală a Jocurilor numără 86 de probe, printre care amintim sporturi pe gheaţă (bob, sanie, hochei, patinaj artistic), sporturi alpine (schi alpin, schi acrobatic, snowboarding), sporturi nordice (biatlon, schi fond, combinata nordică). TVR este singura televiziune din România prezentă la Jocurile Olimpice, care a trimis la Vancouver 12 oameni pentru a le aduce telespectatorilor magia sporturilor de iarnă.

Comentatorii Alina Alexoi, Vlad Arhire, Monica Bucur, Dragoş Cojocaru, Sorin Hobana, Emil Hossu-Login, Cristian Mândru, Andi Vilara, producătorii Daniela Enăchescu şi Constantin Şerbu, operatorul Vasile Buta şi editorul de imagine Marian Stoenică vor transmite peste 300 de ore în direct ale Jocurilor Olimpice.

Iar pentru cei care au ratat evenimentele, TVR a pregătit două tronsoane orare cu reluări ale celor mai importante competiţii: de la ora 17.00 până la 18.30 pe TVR 1 şi de la ora 14.00 la 17.00 pe TVR 2. Jocurile Olimpice de Iarnă vor putea fi urmărite integral şi în direct pe site-ul www.tvr.ro/jo2010.

Tot aici veţi putea găsi programul transmisiunilor în direct ale competiţiilor sportive. Ziarul „Adevărul" este partenerul TVR în promovarea şi susţinerea Jocurilor Sportive de Iarnă de la Vancouver. Astfel, jurnaliştii trustului vor fi prezenţi, pe toată durata evenimentului, în studiourile Televiziunii Naţionale pentru a comenta performanţele sportivilor la diferitele sporturi olimpice, în cadrul emisiunilor „Info Olimpic".

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 2 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 4 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 4 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 3 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 9 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 4 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 7 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 6 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/21°