Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hondurian arestat în România pentru înşelăciune

Publicat in Romania Libera, luni 24 octombrie 2011 ·

Zapata a vrut să cumpere un imobil de un milion de euro, cu hârtii fără valoare.

Mai mult, el a obţinut de la victime 30.000 de euro, sumă care ar fi fost necesară achiziţionării unei substanţe necesară în procesul de eliminare a unei substanţe suflate peste bancnote de 50,100 şi 500 de euro.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul s-a împrietenit cu o tânără din oraşul Voluntari care dorea să vândă o casă cu un milion de euro. El i-a promis că îi găseşte cumpărător.

Astfel, în cursul lunii august 2011, Calix Zapata l-a prezentat vânzătorilor pe un anume „Mike", despre care a afirmat că este un investitor interesat să achiziţioneze imobilul în cauză, părţile stabilind valoarea tranzacţiei la suma menţionată, la încheierea căreia, urmând ca inculpatul să primească un comision în cuantum de 50.000 euro.

În luna septembrie 2011, Zapata şi Mike s-au dus la restaurant, având asupra lor două cutii metalice care conţineau, potrivit afirmaţiilor celor doi, suma negociată anterior, iar la cererea părţii vătămate le-au deschis şi au scos mai multe pachete ce conţineau hârtii de culoare neagră, învelite cu o folie transparentă.

Într-un mod aparent aleatoriu, cei doi au extras din aceste pachete câteva hârtii de culoare neagră peste care au aplicat o soluţie, substanţa care acoperea hârtiile dispărând, dând la iveală bancnote euro, de diferite valori. (50, 100 şi 500 euro). Bancnotele respective au fost verificate de către partea vătămată la o bancă, unde i s-a confirmat autenticitatea lor.

Câştigând, astfel, încrederea părţilor vătămate şi exprimându-şi intenţia de a finaliza tranzacţia, aceştia le-au cerut vânzătorilor suma de 30.000 euro, necesară achiziţionării soluţiei care urma să fie folosită pentru tratarea restului de bani, iar pentru a fi şi mai convingători, au propus ca cele două cutii metalice să rămână în custodia părţilor vătăma

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 2 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Vacanță de coșmar. Turiști rătăciți în Munții Retezat. Intervenție de urgență a Salvamont după ce o femeie a căzut într-o râpă

Ziare.com acum o ora
Salvamontiştii din Hunedoara intervin, sâmbătă seară, 25 mai, pentru a recupera un grup de turişti din Târgu Jiu care s-au rătăcit în Munţii Retezat, într-o zonă sălbatică, după ce au pornit pe altă cale la coborâre. O femeie de 29 de ani a suferit

Un mort şi 6 răniţi în urma unui accident în Prahova

Mediafax acum 33 minute
O persoană a murit şi şase au fost rănite, în urma unui accident care a avut loc sâmbătă seara în satul Valea Scheilor, comuna Călugăreni, din judeţul Prahova. Între răniţi este şi un copil.

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 3 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 57 minute
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum o ora
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Consiliul Concurenței va lansa o variantă simplificată a aplicației Monitorul Prețurilor. Ce va conține aceasta

Wall-Street.ro acum 4 ore
Consiliul Concurenţei va lansa curând o variantă simplificată a Monitorului preţurilor, care va conţine doar produsele de bază ale căror preţuri au fost plafonate de Guvern, a declarat, sâmbătă, preşedintele autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţo

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Vremea

București
acum

22°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

18°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°