Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatorul Cătălin Voicu rămâne după gratii

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 14 mai 2010 ·

Senatorul Cătălin Voicu va rămâne în arest, a decis ieri Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a respins ca nefondată cererea parlamentarului de revocare a arestării preventive. Potrivit legii, decizia nu poate fi atacată cu recurs de Voicu.

Senatorul Cătălin Voicu a spus ieri, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a judecat cererea sa de revocare a arestării preventive, că vrea să fie cercetat în libertate, pentru a beneficia de un tratament egal cu celelalte persoane cercetate în dosarul său de corupţie.

Avocatul Ioan Cazacu, care l-a reprezentat pe senator în faţa instanţei, a susţinut că trebuie admisă cererea de revocare, având în vedere că urmărirea penală instrumentată de procurorii anticorupţie a fost finalizată, dosarul clientului său fiind în faza prezentării materialului de urmărire penală, care se va încheia astăzi. De aceea, a susţinut avocatul, unul dintre argumentele care au stat la baza arestării senatorului, respectiv încercarea de a zădărnici aflarea adevărului, nu mai este valabil, având în vedere că ancheta se apropie de final, iar toate probele au fost strânse şi se află în dosarele DNA.

„Cătălin Voicu nu are intenţia să fugă, nu are posibilitatea materială să fugă“

De asemenea, Cazacu a reiterat, ieri, în instanţă, afirmaţia că interceptarea conversaţiei dintre Radu Floarea şi avocata Laura Drăgotescu s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale, având în vedere că între cei doi era o relaţie de tip avocat-client. Mai mult, Cazacu a spus, în instanţă, că există informaţii, în propunerea de arestare făcută de procurori pentru Costel Căşuneanu, Marius Locic şi Florin Costiniu, din care reiese că Floarea ar fi cercetat de procurorii DNA în alt dosar, care este în faza actelor premergătoare, pentru spălare de bani. Avocatul a pus sub semnul întrebării credibilitatea unui martor cercetat de procu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident pe Dunăre, lângă Budapesta. Doi oameni au murit și cinci sunt dispăruți după ce două ambarcațiuni s-au ciocnit

Ziare.com acum o ora
Două persoane au murit, iar cinci sunt date dispărute, după o presupusă coliziune care a implicat o mică barcă cu motor şi o navă de croazieră pe fluviul Dunărea, la nord de Budapesta, a anunţat poliţia duminică, 19 mai, citată de Reuters. Cadavrele

Tenismenul Ilie Năstase o susţine pe Gabriela Firea în competiţia pentru Primăria Capitalei - VIDEO

News.ro acum o ora
Tenismenul Ilie Năstase a transmis, duminică într-un mesaj video, că o susţine pe Gabriela Firea pentru un mandat la Primăria Capitalei şi a anunţat că o va vota pe candidata PSD, la alegerile locale din 9 iunie. „Ştiu că se apropie alegerile la Pri

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum 2 ore
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Florin Piersic a transmis primul mesaj pentru români, după operațiile suferite. Marea dorință a maestrului

Ziare.com acum 3 ore
Florin Piersic a transmis primul mesaj românilor, de pe patul de spital, în urma operațiilor suferite la inimă și la genunchi. Actorul se gândește doar la cum poate reveni mai rapid pe scenă. „Sunt la recuperare, undeva departe, sunt foarte bine tra

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov

G4Media acum 2 ore
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi 16 rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, au anunţat oficiali locali citaţi de Reuters, potrivit Agerpres. Bilanţul morţilor şi răniţilor a fo

Elon Musk şi ministrul indonezian al sănătăţii au lansat serviciul de internet prin sateliţi Starlink pentru sectorul sănătăţii

News.ro acum 2 ore
Elon Musk şi ministrul indonezian al Sănătăţii, Budi Gunadi Sadikin, au lansat duminică serviciul de internet prin satelit al SpaceX pentru sectorul de sănătate al naţiunii, cu scopul de a îmbunătăţi accesul în părţile îndepărtate ale arhipelagului

Viaţa premierului slovac, Robert Fico, nu mai este în pericol

Wall-Street.ro acum 2 ore
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat presei vicepremierul Robert Kalinak. "Nu mai există pericol imediat pentru viaţa sa, dar starea sa rămâne gravă şi necesită îngrijiri i

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Claudiu Târziu: Politica AUR e una a iubirii. Toţi cei care ni se împotrivesc nu sunt decât duşmanii dragostei

HotNews acum o ora
Caravana „Patrioţi în Europa”, organizată de AUR pentru prezentarea candidaţilor la alegerile din 9 iunie, a fost sâmbătă în judeţul Bistriţa-Năsăud. Preşedintele Consiliului naţional de conducere al partidului, Claudiu Târziu, le-a cerut celor prez

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/22°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/25°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°