Am citit pe prima pagina a unui cotidian vestea ca Uma Thurman uraste barbatii care nu trag apa la veceu.
Normal era sa ma intreb cine dracuâ mai e si Uma asta, in toaleta careia si-au strecurat reporteri toate marile agentii de presa, iar ziarele noastre scot de pe pagina intai stirile cu batranii, care se sinucid cu talonul de pensie in mana, ca sa ne informeze ce adora si ce detesta madama. Tot atat de normal insa era sa conchid ca trebuie sa se fi remarcat femeia prin ceva, daca lumea vrea sa stie si ce se petrece in baia ei. Cand o celebritate e in stare de atata ura pentru amantii care nu trag apa, logic e ca, la celalalt capat al situatiei, sa ghicim o iubire neconditionata pentru cei care trag de fiecare data apa. Care o fac intr-un fel inimitabil, cu personalitate, ba chiar cu talent. In orice caz, intr-un chip unic, de natura sa rupa inima suedezelor sensibile la muzica fluidelor pe teava.
Daca prima reactie a fost una de lehamite, trebuie sa recunosc ca imediat m-a incercat si un sentiment de respect. La urma urmei, cate vedete pot merge cu sinceritatea si chiar cu filozofia pana in punctul in care sa afle toata omenirea ce gandesc ele despre barbatii care nu trag apa? Sau, si mai grav, care se pisa pe garduri. La mine in cartier nu e zi de la Dumnezeu in care locatarii din blocurile cu zece etaje sa nu se bucure de spectacolul, atat de omenesc in forma si de national in continut, al trecatorului care urineaza in vazul lumii. Nu doar betivii si vagabonzii se descheie la prohab unde le vine, ci si oameni ai muncii, tati de familie, alegatori cu dreptul la vot garantat de Constitutie, persoane care, inainte de a se repezi spre unul din copacii din Parcul Obor, au schimbat opinii pertinente despre Guvern cu sahistii si paznicii.
Foarte multi din vecinii mei ar avea dreptul sa spuna pe prima pagina a ziarelor si in jurnalele de stiri tv ce