Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Mica reformă” în justiţie, dezaprobată de magistraţii din Alba

Publicat in Alba24, miercuri 27 octombrie 2010 ·

Legea “micii reforme în justiţie”, promulgată în cursul zilelor trecute de preşedintele Traian Băsescu stârneşte discuţii în rândul magistraţilor de la instanţele judecătoreşti din Alba Iulia. În opinia reprezentanţilor legii, foarte multe dintre măsurile prevăzute pentru accelerarea soluţionării proceselor sunt dificil de realizat, în principal, din cauza lipsei de resurse umane din cadrul instanţelor judecătoreşti (judecători şi grefieri), dar şi a insuficienţei numărului de săli de judecată. Una dintre măsurile prevăzute în noua lege se referă la stabilirea, de către judecător, în procesele mai puţin complicate, de termene foarte scurte, de o zi.

Magistratii albaiulieni sustin ca aceste termene sunt imposibil de respectat. În egală măsură, judecătorii susţin că, în elaborarea acestei legi, nu s-a ţinut cont de propunerile lor, deşi acestea au fost făcute la nivelul asociaţiilor profesionale ale magistraţilor. O altă nemulţumire a judecătorilor se referă la termenul de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, de la care intră în vigoare această lege. Aceştia sunt de părere că termenul ar fi trebuit să fie măcar de 6 luni şi că, în aceste condiţii, este imposibilă implementarea tuturor măsurilor. Legea “micii reforme în justiţie” a fost publicată în Monitorul Oficial, ieri, aşa că magistraţii vor fi nevoiţi să se adapteze urgent la noile modificări.

Noua lege, la fel de importantă ca şi codurile juridice

Principalele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor au fost prezentate de către preşedintele Traian Băsescu într-o declaraţie de presă, la Palatul Cotroceni. Acesta a completat că noua lege este la fel de importantă ca şi codurile juridice şi că este elaborată în aşa măsură, pentru a răspunde la exigenţele românilor, astfel încât procesele să se judece mai repede şi mai bine. Într-un comunicat de săptămâna trecută, ministrul J

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un autocar cu 40 de copii a luat foc pe autostradă, în judeţul Alba

HotNews acum 39 minute
Un autocar în care se aflau 40 de copii şi 6 adulţi a luat foc, vineri seară, pe autostrada A10, în judeţul Alba. Nu s-au înregistrat victime. Ambulanță SMURDFoto: © LCVA | Dreamstime.com „Detaşamentul de pompieri Alba Iulia a fost solicitat să inte

Biden a prezentat un nou plan de încetare a focului, propus de Israel

Mediafax acum o ora
„Este timpul ca acest război să se încheie şi să înceapă ziua de după”, a declarat Biden. Noua propunere pe care Biden a prezentat-o vineri este alcătuită din trei etape. Prima ar fi o încetare a focului cu o durată de şase săptămâni. În această per

Partidul lui Viktor Orban boicotează o dezbatere parlamentară pe tema spionajului rusesc

HotNews acum 19 minute
Fidesz, partidul lui Viktor Orban, aflat la putere în Ungaria, a boicotat vineri seară o sesiune parlamentară extraordinară convocată de opoziţie în legătură cu atacurile cibernetice ruseşti, minimalizate de guvern, relatează AFP. Viktor OrbanFoto:

Ciolacu spune că a salvat prezenţa la vot: dacă nu ar fi fost comasate europarlamentarele cu localele, ar fi sub 25%

Mediafax acum 3 ore
„Sunt prim-ministrul al României. Vremelnic.. (…) Eu nu iau decizii în funcţie de PSD sau de PNL. A fost o decizie pentru că, dacă nu ar fi fost comasarea europarlamentarelor cu localele, prezenţa la vot în acest moment ar fi fost una sub 25%. Ăsta

Ciolacu, despre candidatura lui Geoană: „Nu-și dorește să fie să fie susținut de PSD/ Este exclus ca partidul să nu aibă candidat”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, vineri, la Alba Iulia, referindu-se la posibilitatea ca PSD să îl susţină pe Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale, că acesta a spus că nu doreşte să fie susţinut de Partidul Social Democrat,

Joe Biden îi răspunde lui Trump, după condamnare: "Nimeni nu este mai presus de lege"

Ziare.com acum o ora
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a reacționat după ce predecesorul său, Donald Trump, a primit verdictul în procesul Stormy Daniels. Biden a subliniat că decizia juriului new-yorkez arată că principiul american conform căruia nimeni nu este m

Incendiu la un depozit de mase plastice din Bacău. A fost trimis mesaj RO-Alert

Mediafax acum 4 ore
La faţa locului au fost trimise patru autospeciale de stingere şi o ambulaţă SMURD, iar ulterior forţele au fost suplimentate cu patru autospeciale de stingere şi o ambulanţă SAJ. Potrivit ISU Bacău, incendiul se manifestă violent, cu flacără şi deg

Donald Trump, prima conferinţă de presă după ce juriul l-a găsit vinovat în cele 34 de capete de acuzare. Remarci dure la adresa judecătorului şi critici despre conducerea Biden

Mediafax acum 4 ore
Donald Trump, fostul preşedinte al SUA şi principalul contracandidat al lui Joe Biden la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie, a susţinut vineri, 31 mai, prima conferinţă de presă după ce a primit verdictul juriului. Trump a fost găsit vinovat

Patriarhul Daniel deplânge o criză a familiei, care se manifestă în numărul mare de avorturi şi divorţuri, creşterea violenţei în familie şi a delicvenţei juvenile

HotNews acum o ora
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), PF Daniel, afirmă că „trăim într-un context dominat de o mentalitate individualistă, care minimalizează rolul primordial al familiei în educarea copiilor”. Patriarhul Daniel vorbeşte despre o criză a famil

Trapperul Gheboasă, trimis în judecată pentru deţinere de droguri

HotNews acum 6 ore
Trapperul Gabriel Gavriş, cunoscut cu numele de scenă Gheboasă, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru deţinere de droguri în vederea consumului, informează Agerpres. Trapperul Gheboasă, în concertFoto: AGERPRES „Din probele administr

Vremea

București
acum

23°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
Iasi
acum

20°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/31°
lun.

17°/30°
Constanta
acum

17°
vin.

16°/22°
sâm.

17°/25°
dum.

20°/25°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/24°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/25°
lun.

14°/22°
Timisoara
acum

17°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°