Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" din Cluj Napoca şi Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi sunt instituţiile care au reuşit să ocupe, pentru cel de-al doilea an consecutiv, primele locuri în topul integrităţii universităţilor româneşti, realizat de grupul de ONG-uri Coaliţia pentru Universităţi Curate (CUC). Cu toate acestea, România încă nu are nicio universitate de cinci stele, acesta fiind punctajul maxim pe care îl poate obţine o universitate în urma metodologiei stabilite de cei care au realizat topul.
Criteriile după care au fost evaluate instituţiile vizează transparenţa şi corectitudinea administrativă (dacă au publicat pe site-uri rapoartele de activitate, bugetele, veniturile angajaţilor etc.), corectitudinea academică (ce au făcut şcolile pentru combaterea plagiatului, articolele ISI publicate de profesorii universităţii), calitatea guvernanţei (transparenţa privind concursurile pentru ocuparea posturilor didactice, cazurile de nepotism, patriciparea studenţilor la luarea deciziilor) şi managementul financiar (publicarea achiziţiilor publice ale universităţii, declaraţii de avere şi de interese).
Universitatea din Bucureşti, Academia de Studii Economice, Universitatea Politehnica sau Universitatea Babeş- Bolyai, instituţii de învăţământ superior de tradiţie pe piaţa locală, ai căror absolvenţi se află în echipele de management din companiile locale sau în străinătate, nu au reuşit să obţină un loc în topul primelor cinci universităţi din ţară din punctul de vedere al integrităţii. Motivul?
"Locul mediocru pe care îl ocupă universităţile mari, de tradiţie, în acest top a fost obţinut din cauza indiferenţei. În continuare candidaţii se vor duce la medicină în Bucureşti sau se vor înscrie la ASE, iar conducerea acestor universităţi nu este interesată să înc