Brokerii sunt de părere că dacă manifestaţiile care au avut loc în ultimele zile în România se vor intensifica, acestea ar putea afecta în ultimă instanţă şi bursa printr-o eventuală cădere a Guvernului care ar cauza amânarea pe termen nedefinit a ofertelor publice programate pentru acest an.
"În mod normal, atât investitorii români, cât şi cei străini, atâţia câţi mai sunt la BVB, au o aversiune faţă de o eventuală instabilitate politică, iar aceasta se traduce prin vânzări mai mari de acţiuni. O eventuală cădere a guvernului poate duce şi la o amânare pe termen nedefinit a ofertelor publice care erau programate pentru acest an. Pentru a avea o evoluţie pozitivă a bursei în acest an avem nevoie şi de investitori străini, care au o aversiune la pieţele de capital unde există instabilitate politică şi economică", a afirmat Gabriel Morariu, broker la BT Securities.
Bursa a scăzut luni cu 0,3%, într-o piaţă în care investitorii nu au fost influenţaţi de violenţele din Bucureşti din ultimele zile, însă au fost mai prudenţi la tranzacţionare, realizând operaţiuni de numai 14,6 milioane de lei.
Bursa a fost pe scădere încă de la deschidere, însă volumele de acţiuni tranzacţionate au fost reduse. După ora 13:00, cotaţiile acţiunilor celor cinci SIF-uri şi ale altor câteva acţiuni au revenit pe creştere uşoară, iar majoritatea titlurilor au rămas la cotaţii apropiate de ultimele niveluri de vineri.
La finalul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere nesemnificativă, cu 0,07%.
Acţiunile a patru dintre SIF-uri au urcat cu 0,43% - 2,44%, în timp ce titlurile SIF Muntenia (SIF4) au coborât cu 0,52%. Cele mai mari creşteri, de 1,9% şi, respectiv, 2,44%, au fost consemnate de acţiunile SIF Transilvania (SIF3) şi SIF Moldova (SIF2).
Evoluţia celor două acţiuni vine după ce SIF Transilvania şi SIF Moldova au anunţ