O cursă grea şi lungă, într-un oraş turistic, pe care am terminat-o într-un picior după 3 ore şi 49 de minute. Cea de-a şasea cursă de maraton la care am participat n-a fost una deloc uşoară.
Praga e un fel de Sighişoara uriaşă. Când ajungi acolo pare că faci o călătorie în timp. E uimitor că de fiecare dată descopăr cât de greu e să parcurgi până la capăt cei 42,195 de kilometri.
În perioada de antrenament am alergat un maximum de 39 de kilometri. Mă aşteptam să fie mai uşor, să am mai multă experienţă şi să reuşesc să termin o cursă în 3:30. Dar n-a fost aşa.
Nu contenesc să mă minunez cât de complicat e un maraton. M-am antrenat vreme de şase luni, de şase ori pe săptămână. Am alergat toată iarna şi au fost momente în care credeam că zăpada şi gheaţa nu se vor mai topi niciodată şi voi fi obligat să alunec la infinit. Dar am trecut şi peste iarnă. Toţi timpii intermediari îmi ieşeau bine. Păream antrenat şi pregătit să alerg maratonul în trei ore şi jumătate.
Câteva amănunte
Valeriu Tomescu, antrenorul şi fostul soţ al Constantinei Diţă, campioana olimpică la maraton, spunea într-un interviu că reuşita unei curse ţine de administrarea amănuntelor. Şi avea mare dreptate. Unul dintre amănuntele pe care nu reuşesc deloc să le administrez e cum să nu-mi irosesc energia înainte de linia de sosire. Un alergător de maraton are nevoie de dublul volumului de oxigen de care dispune într-o cursă de maraton.
Acesta e motivul principal pentru care o persoană care nu se antrenează nu poate încheia maratonul. Antrenamentul învaţă celulele să folosească eficient ceea ce li se oferă în regim de efort. Cea mai mare dificultate întâmpinată e aceea de a alerga a doua jumătate a cursei la nivelul primei jumătăţi. N-am reuşit niciodată până acum. În toate cursele, după kilometrul 32 am început să încetinesc. De la acea limită încolo mi se întâmp
