Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel puţin 35 de pelerini hinduşi au murit loviţi de tren

Publicat in Romania Libera, luni 19 august 2013 ·

Cel puţin 35 de pelerini au murit după ce au fost loviţi de un tren, în estul Indiei, în timp ce traversau liniile ferate, un accident ce a provocat furia mulţimii, care a atacat materialul feroviar, transmite Mediafax.

Pelerinii traversau liniile ferate în statul Bihar, la aproximativ 200 de kilometri de capitala acestui stat, Patna, în timp ce trenul, care mergea cu viteză, i-a lovit în plin. Treizeci şi cinci de persoane au murit, au precizat oficiali din cadrul poliţiei şi ai căilor ferate indiene, au anunţat autorităţile, citate de AFP.

În urma accidentului, grupuri de persoane au incendiat vagoane ale trenului expres Rajya Rani şi au devastat gara din Dharhara, a declarat pentru AFP şeful regional al căilor ferate, Arun Malik.

"Şase vagoane au fost incendiate, iar gara a fost devastată de către mulţime. Angajaţii noştri au fugit de teama de a nu fi atacaţi", a spus el.

Potrivit unui oficial de rang înalt al căilor ferate, pelerinii nu erau informaţi în legătură cu sosirea trenului. "Două trenuri erau garate în timp ce Rajya Rani Express a primit permisiunea să traverseze gara", a anunţat pentru presă Arunendra Kumar, preşedintele Consiliului Naţional al Căilor Ferate, la New Delhi.

"Însă accidentul s-a produs deoarece unele persoane au coborât de pe peron ca să traverseze linia" ferată, a precizat el.

Reţeaua feroviară indiană, administrată de stat, transportă 18,5 milioane de persoane în fiecare zi şi rămâne principalul mijloc de transport de lungă distanţă în această vastă ţară de aproximativ 1,2 miliarde de locuitori, unde majoritatea locuitorilor nu dispun de mijloace suficiente pentru a călători cu avionul.

Bilanţul în materie de siguranţă este cutremurător, în fiecare an înregistrându-se aproximativ 300 de accidente, adesea mortale, datorate coliziunilor sau deraierilor.

Potrivit unui raport oficial din 2012, a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Camera Deputaților a decis 10 ani fără permis auto pentru cei care sunt prinși băuți sau drogați la volan!

Ziua Constanta acum 25 minute
Senatorul PSD Robert Cazanciuc a transmis un mesaj după adoptarea, marţi, de către Camera Deputaţilor, a propunerii legislative care le interzice şoferilor prinşi drogaţi sau băuţi la volan să mai conducă 10 ani. Senatorul consideră această lege o

Ciolacu, la inaugurarea noului spital de stomatologie din Sectorul 4: Asta înseamnă eficienţă în administraţie, asta înseamnă viziune şi un primar aplicat

News.ro acum 21 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, la inaugurarea noului Spital de Stomatologie din Sectorul 4 al Capitalei, că „asta înseamnă eficienţă în administraţie” şi a adăugat că astfel, edilul sectorului 4 Daniel Băluţă, „într-o viziune complexă, închide

UPDATE - CCR a respins sesizarea de neconstituţionalitate privind Ordonanţa de comasare a alegerilor din 9 iunie, depusă la cererea REPER / Ordonanţa de urgenţă în ansamblul său este constituţională în raport cu criticile formulate

News.ro acum o ora
Curtea Constituţională a respins, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea alegerilor din 9 iunie, care prevede comasarea alegerilor europarlamentare şi locale. Sesizarea a fost făcut

Zelenski se duce în vizită în Spania şi se va întâlni vineri cu regele

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va veni în vizită la Madrid pe 17 mai şi se va întâlni cu regele Felipe al Spaniei, a anunţat marţi Palatul Regal într-un comunicat citat de Reuters. Monarhul va organiza o recepţie pentru Zelenski la ora lo

Război în Ucraina, ziua 810. Ciolacu despre sistemul Patriot pentru Ucraina: am vorbit cu președintele României. Decizia, în CSAT

Press Alert acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a dezvăluit marți că a discutat cu președintele României, Klaus Iohannis, despre sistemul Patriot care ar putea fi trimis în Ucraina. „Am vorbit cu președintele României, decizia va fi luată în CSAT”, a spus premierul. Decla

Euro-2024: Căpitanul va fi singurul jucător căruia i se va permite să se adreseze arbitrului

News.ro acum 2 ore
Şeful Comisiei de Arbitri a UEFA, italianul Roberto Rosetti, a precizat că doar căpitanul va putea vorbi cu arbitrul la Euro-2024, conform lequipe.fr. "Arbitrii vor fi fermi în ceea ce priveşte gesturile urâte şi protestele pentru a proteja imaginea

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul prin care fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aducere în ţară / Gorghiu: Ai fugit de justiţia din ţară, când te întorci tu plăteşti aducerea ta în ţară, nu statul român

News.ro acum 3 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege iniţiat de către Ministerul Justiţiei care reglementează modalitatea de stabilire a cheltuielilor judiciare în cazul fugarilor care s-au sustras de la urmărirea penală sa

Oamenii evacuați din Slănic Prahova pot reveni la casele lor. Noi informații despre cauza prăbușirii străzii din oraș

Ziare.com acum 3 ore
Cele aproape 60 de persoane care au fost evacuate în urma surpării unei porţiuni a străzii 23 August din oraşul prahovean Slănic se pot întoarce acasă, a decis marţi, 14 mai, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova. Potrivit hot

Ciolacu spune că Guvernul vrea să crească salariul minim la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că "intenţia clară" a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3.700 de lei. Prezent la Braşov, unde s-a desfăşurat o şedinţă extraordinară de Guvern, premierul a fost întrebat de jurnalişti ce se întâmplă

Ministrul Apărării: Sistemul Patriot operaţional în România este indispensabil. Discuţia privind cedarea unei astfel de baterii către Ucraina va fi analizată în CSAT

G4Media acum o ora
Sistemul PATRIOT operaţional în România este indispensabil, iar discuţia privind cedarea unei astfel de baterii către Ucraina va fi analizată în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a declarat, marţi, la Braşov, ministrul Apărării, Angel Tîlvă

Vremea

București
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

16°
mar.

6°/16°
mie.

7°/16°
joi

8°/17°
vin.

10°/17°
Constanta
acum

17°
mar.

9°/17°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

7°/20°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/16°
Timisoara
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

11°/19°
joi

10°/17°
vin.

10°/21°