Naţionala masculină a reintrat în calculele calificării la Euro 2010 după ce a făcut egal pe terenul liderului Suedia
Nimeni nu le mai dădea nici o şansă după ce au pierdut în Muntenegru şi acasă cu Suedia. Într-o grupă cu puterile Suedia şi Polonia, "tricolorii" abia dacă erau cotaţi cu şansa a treia! Calculele s-au schimbat însă joi seară, la Lund. Contra echipei de vedete a scandinavilor, formată din handbalişti de cinci stele de la cele mai puternice cluburi din Germania, Spania sau Danemarca, antrenorul Aihan Omer a trimis nişte puşti. Cine auzise pînă acum de Fenici, Asoltanei, Mihalcea, Stan, Mureşan sau Csepreghi? Aceştia nu aveau împreună selecţii în echipa naţională cît unul dintre "veteranii" la care Omer renunţase: Iacob, Petrea, Pîrîianu, Buricea, Stavrositu.
România a condus tot meciul, a avut chiar şi şase goluri avans, dar a capotat pe final. Lipsa de experienţă, teama de a învinge o forţă precum Suedia au turnat plumb în picioarele handbaliştilor noştri. Clasa lui Ghionea a scos însă echipa la liman şi România a smuls un egal, 26-26, care-i dă şanse să spere în continuare la calificare. "Noi nu am abandonat ideea de a merge la turneul final din Austria. Aceşti tineri au confirmat că au valoare. Rămîne de văzut dacă vor avea constanţă şi aceeaşi dezinvoltură. Primul prilej va fi sîmbătă, cu Muntenegru", a declarat Omer.
Şanse mari!
Suedia e ca şi calificată la Euro 2010 avînd în vedere că mai are de jucat cu Turcia. Cu 13 puncte, suedezii nu vor mai putea fi ajunşi. Pentru al doilea loc, România se bate cu Polonia. Cu două succese facile în faţa Muntenegrului şi Turciei, "tricolorii" ar avea nevoie de cel puţin un egal în Polonia, indiferent de rezultatele de pînă atunci. Dacă Polonia va pierde însă cu Suedia şi în Muntenegru, şansele băieţilor lui Omer vor creşte considerabil.
Naţiona