Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CUTERMURĂTOR. Soţia pilotului mort la Craiova a fost ca jurnalist la locul accidentului. "Am sperat să nu fie el"

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 24 august 2012 ·

Andrada Cojocaru, soţia comandorului Aurelian Cojocaru, este jurnalist la un post de radio din Craiova. Ea a fost trimisă ieri la locul accidentului aviatic în care şi-a pierdut viaţa soţul ei. Sursa: Reuters

"Tocmai terminasem emisiunea de la radio şi am fost sunată să merg de urgenţă să fac un reportaj despre un accident aviatic. M-au ales pe mine fiind cea mai calificată, în condiţiile în care mai ştiam despre avioane de la soţul meu. Atunci mi-am dat seama imediat că era vorba despre soţul meu. Ştiam că în ziua respectivă avea zbor de antrenament şi, de asemenea, ştiam că doar el şi un alt coleg trebuiau să zboare în acea zi. Am sperat până am ajuns acolo că nu era Relu, am sperat chiar şi când l-am văzut pe iarbă şi parcă încă mai sper să nu fie el", a spus soţia comandorului în vârstă de 48 de ani, care s-a prăbuşit ieri, cu avionul IAR 99 Şoim, în zona Aeroportului Craiova, citată de Mediafax.

În momentul impactului, avionul, care executa un zbor de antrenament, a luat foc, fiind distrus complet. La bord se mai afla şi locotenet-comandorul Mihail-Relu Ioana (35 de ani), care a fost grav rănit.

"Întotdeauna el îi punea pe ceilalţi pe primul loc, iar pe el pe locul al doilea. Eu nu ştiu dacă avionul era defect pentru că el îmi spunea că, deşi era fabricat de mulţi ani, acest avion era o minunăţie, că mergea foarte bine şi că era mândria lor, însă pot spune sigur că dacă avea de ales ca avionul să cadă pe case sau să moară el, el sigur ar fi ales varianta a doua, adică să-şi sacrifice viaţa", a mai povestit Andrada Cojocaru.

Comandorul Aurelian Cojocaru va fi înmormântat mâinw, la ora 11.00, cu onoruri militare, iar colegii acestuia vor face demonstraţii aeriene pe parcursul ceremoniei.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum o ora
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 2 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 2 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 2 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 3 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 3 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°