Atelierul unui pictor sau sculptor este un univers fascinant. Şi, zic eu, o etapă obligatorie pentru oricine se iniţiază, este iniţiat sau cunoscător profund al artei. Observi, cunoşti nu numai dedesubturile, fazele creaţiei ci şi modul in care materia se transformă, se "de-materializează" in idee, simbol, emoţie artistică. Abia in dezordine inţelegi esenţa, cam in felul in care, ipotetic, ai putea cobori in străfundurile pământului spre a pricepe o mişcare seismică sau erupţia unui vulcan.

Această tehnică de a explora universurile artiştilor plastici le este proprie - şi se practică temeinic - comentatorilor, analiştilor fenomenului care vin dinafara lui. Mă refer, desigur, in special la scriitorii care se exprimă despre arta plastică. Absenţa studiilor organizate, instituţionalizate, să zicem, ii obligă pe aceştia să abordeze cu mai multă prudenţă, pas cu pas fiecare nou artist sau univers. Le lipsesc studiile de teoria artei, dar nu sunt amatori, deseori cunoscând domeniul cu curente, tendinţe, personalităţi chiar mai bine decât cei şcoliţi. Specialiştii le reproşează, adesea, trecerea limbajului vizual in limbaj literar, acuzele fiind mereu de "epicizare", de "narativitate", de povestire a faptului artistic vizual, spre deosebire de domniile lor care s-ar exprima din interiorul şi in interiorul limbajului plastic.Când se absolutizează se pierd nuanţele şi se schematizează până la nedreptăţi. Am toată stima pentru specialişti, dar pentru acei specialişti care nu o dau intr-un jargon care face practic imposibilă nu numai inţelegerea ci şi nuanţele, astfel incât descifrarea "tehnică" nu mai spune nimic despre valoarea in sine a artistului. In schimb, sunt fascinat de cei ce reuşesc să găsească un limbaj care imi face accesibilă intrarea in universul unui tablou şi imi relevă valoarea sa din interior. Dau gir şi confraţilor scriitori atunci când scri