Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astăzi începe cea de-a doua rundă a negocierilor cu SUA privind scutul antirachetă, la Bucureşti

Publicat in Romania Libera, luni 26 iulie 2010 ·

Cea de-a doua rundă a negocierilor bilaterale cu Statele Unite ale Americii pe tema participării României la sistemul de apărare antirachetă va avea loc la Bucureşti, în 26-27 iulie, informează Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat transmis luni Agerpres.

Potrivit MAE, delegaţia română va fi condusă de secretarul de stat pentru afaceri strategice în Ministerul de Externe, Bogdan Aurescu, şi va avea o componenţă interinstituţională.

Delegaţia SUA va fi condusă de Frank Rose, adjunctul asistentului secretarului de stat pentru controlul armamentelor.

Cele două delegaţii vor continua negocierea cadrului juridic care va reglementa cooperarea bilaterală în domeniul apărării antirachetă, subliniază MAE.

Programul va include şi o întrevedere între şefii celor două delegaţii, pentru discutarea aspectelor de securitate de interes reciproc, inclusiv apărarea antirachetă, agenda comună de neproliferare şi teme de actualitate de pe agenda NATO.

Pe 4 februarie, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat acceptarea invitaţiei părţii americane, transmisă de preşedintele SUA, Barack Obama, privind participarea României la dezvoltarea abordării adaptive în etape a sistemului de apărare antirachetă din Europa.

Noua abordare garantează acoperirea integrală a teritoriului României împotriva posibilelor ameninţări reprezentate de rachetele cu rază scurtă sau medie de acţiune.

Procesul de negociere a fost precedat de două runde de consultări, la 4 februarie şi 11 mai, şi a fost declanşat oficial pe 17 iunie, odată cu vizita la Bucureşti a unei delegaţii conduse de Ellen Tauscher, subsecretarul de stat pentru controlul armamentelor şi securitate internaţională. Cea de-a doua rundă a negocierilor bilaterale cu Statele Unite ale Americii pe tema participării României la sistemul de apărare antirachetă va avea loc la Bucureşti, în

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Handbal (f): Gloria Bistrița va juca finala EHF European League, după ce a învins Dunărea Brăila

HotNews acum 2 ore
​Gloria Bistrița a învins sâmbătă Dunărea Brăila, scor 37-26 (20-14) și s-a calificat în finala EHF European League la handbal feminin, unde va întâlni câștigătoarea dintre Storhamar și Neptunes Nantes. Minge de handbalFoto: Anke Waelischmiller/Sven

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 5 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 53 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Vaslui: Două femei au MURIT după ce au intrat cu mașina într-un copac

Gandul acum 23 minute
Un accident teribil a avut loc în județul Vaslui, după ce o mașină s-a izbit violent de un copac. În autoturism se aflau două femei, iar ambele au decedat în urma impactului. Tânăra care a pierdut controlul volanului era chelneriţă la un restaurant

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 2 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 7 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Rusia anunţă că a cucerit cinci sate în regiunea ucraineană Harkov şi unul în Doneţk

News.ro acum o ora
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele sale au cucerit cinci sate de frontieră în regiunea ucraineană Harkov, unde Moscova a lansat vineri o ofensivă, exploatând avantajul său tot mai mare pe câmpul de luptă din estul Ucrainei, rela

Lupte grele în regiunea ucraineană Harkov, după ce ruşii au intensificat atacurile

Mediafax acum 3 ore
Ruşii şi-au intensificat atacurile în regiunea Harkov, au declarat, sâmbătă, autorităţile ucrainene. Armata ucraineană a arătat că au fost trimise întăriri în regiune pentru a ajuta la stabilizarea poziţiilor de apărare.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

19°
sâm.

11°/19°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

6°/14°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°