Principala problema ce confrunta economia romaneasca este decalajul mare si in crestere intre cat produce si cat consuma. Am aratat ca autoritatile pregatesc asiduu adancirea acestui decalaj, prin cresterea galopanta a deficitului public. Inca si mai problematica este insa evolutia veniturilor, iar guvernul pare sa nu inteleaga nici macar dimensiunea problemei, necum sa adopte politici rationale si durabile de solutionare.

Aderarea la UE a generat o puternica stare de euforie. Revendicarile salariale s-au ascutit in intreaga economie. A existat si o rezerva pentru satisfacerea lor, intrucat cresterea productivitatii o depasise de ani buni pe cea a salariilor, ceea ce redusese costul unitar al fortei de munca. Salariatii au avut de partea lor si schimbarea raportului intre cerere si oferta pe piata muncii. Expansiunea economica - suntem in al optulea an consecutiv de crestere - si exportul masiv de forta de munca au dus la reducerea ratei somajului si la penurie de personal calificat, in mai toate industriile. In ramuri cu profitabilitate ridicata si in expansiune viguroasa, cum sunt industria bancara si cea de asigurari, competitia pentru personal calificat a impins salariile la niveluri de neimaginat cu doar 4-5 ani in urma, fara ca profitabilitatea ramurii sa aiba de suferit. Alte industrii insa - in special cele cu valoare adaugata redusa si mari consumatoare de resurse - nu pot face fata ritmului de crestere a salariilor din restul economiei. In zona serviciilor publice, exodul endemic de forta de munca risca sa destructureze ramuri intregi, precum invatamantul si sanatatea.

In fata acestor probleme serioase, ce fac si ce ar trebui sa faca autoritatile? Raspunsul pe scurt ar fi: sa adopte acele masuri care sa stimuleze cresterea randamentului muncii intr-un ritm care sa acopere integral cresterea salariala. O masura corecta in aceasta directie a fost