SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
● Anul 1990. Doi găinari urcă în maşina neagră a unui ştab, al cărui şofer e plecat după ţigări, şi-i pun briceagu-n gât. Banii sau te tai, îi spune unul din bandiţi, în vreme ce al doilea îl buzunăreşte şi nu găseşte decât mărunţiş. Derbedeii îl abandonează, nu înainte de a-i da preventiv câteva palme: De acum, că s-au schimbat lucrurile, să umbli cu bani la tine!
● Unul din securiştii care, înainte de anul 1990, avea în supraveghere “operativă” o redacţie din Casa Scînteii obişnuia să vină spre seară, când treaba era pe terminate, şi să se facă simpatic pălăvrăgind despre fotbal, dar şi despre alte treburi-momeli cu redactorii, pe coridor, la o ţigară. Un reporter, cunoscut pentru gura lui mare, a găsit că era momentul să-l provoace pe securist, întrebându-l cum şi de unde îşi recruta el turnătorii. În tăcerea care a urmat, fiindcă toată lumea şi-a dat seama de gafa reporterului, ofiţerul i-a oferit acestuia, cu un glas moale, parcă pregătit de mult timp pentru o întrebare atât de inoportună, un răspuns care a adâncit şi mai mult tăcerea penibilă din grup. Eu n-am turnători, a zis el, eu vin prin redacţii şi găsesc întotdeauna un tâmpit ca dumneata, care spune vrute şi nevrute. Cele mai multe rapoarte le-am întocmit din ce am scos de la matale, din ce i-ai bârfit pe colegi şi şefi. Sunt pline redacţiile, a mai zis ofiţerul, trecând la adresarea directă, de inşi aşa, ca tine, lipsiţi de caracter. Cu ei îmi fac eu treaba.
● Trecerea la moneda unică europeană a dat şi unele situaţii absurde. În general, preţul unei opere de artă în licitaţiile mari e rotund, nu are unităţi şi zecimale. O licitaţie pleacă, să zicem de la 20.000 de euro, niciodată de la 20.136 euro. E vorba de o seamă de trepte valorice, definite prin cote. Într-un catalog danez, din perioada de trecere la euro, preţurile în coroane e
