Joi am prăznuit Înălţarea Domnului. În aceeaşi zi i-am pomenit pe Eroii Neamului. Slujind Sfânta Liturghie, mi-au apărut în suflet chipuri de eroi, românii noştri asasinaţi în Decembrie 1989. Chipuri scăldate în lacrimi. Tineri, bătrâni, bărbaţi, femei, morţii noştri din Decembrie plâng de mila noastră. Oare jertfa lor a fost zadarnică? Mucenicia lor pentru credinţă şi libertate a fost inutilă? Trebuie să recunoaştem că este „păcat de sângele vărsat“?
Convulsii mortale au cuprins România. Poporul se chinuie precum un bolnav în delir pe patul Secţiei de terapie intensivă. Precum un miel adus la jertfă, românul se pregăteşte de suferinţă. Visul unei zile de decembrie s-a spulberat. Cei douăzeci de ani de rătăcire, de păcate, de egoism atroce ne bat la uşa sufletului şi ne cer plata. Laşitatea noastră, a cetăţenilor de rând, în faţa nedreptăţilor săvârşite de cei puternici, complicitatea noastră cu lenea şi corupţia, nepăsarea cu care ne-am crescut copiii, păcatele noastre împotriva lui Dumnezeu aruncă asupra vieţii noastre sărăcia şi sminteala. Trădarea de neam, de ţară şi credinţă a semenilor noştri pe care i-am ales sau i-am îngăduit ca stăpâni şi păstori ai sufletului românesc, lăcomia lor, minciuna cu care ne-au hrănit, rătăcirea în care ne-au aruncat, jaful asupra avuţiei naţiunii noastre din care şi-au îngrăşat trupurile puţind a păcate grele au corupt şi aproape au distrus sufletul poporului.
Lacheii celor de la putere fac analize politice sau economice. Ni se vorbeşte despre reducerea cu X procente a lefurilor, pensiilor, indemnizaţiilor pentru copii. Ni se spune că trebuie să suferim azi pentru a fi fericiţi mâine. Aşa ne-au zis şi comuniştii. Părinţii noştri au fost „generaţia de sacrificiu“. Noi am fost „generaţia tranziţiei“. Astăzi devenim o nouă „generaţie de sacrificiu“. Mereu şi mereu am fost sacrificaţi. Binele zilei de mâine a fost doar un v