Veniturile Central European Media Entertainment (CME) au crescut în trimestrul al treilea cu 23,2%, la 165,5 milioane de dolari, iar grupul a înregistrat un profit operaţional înainte de depreciere şi amortizare (OIBDA) de 8,9 milioane de dolari.
În aceeaşi perioadă a anului trecut, veniturile nete ale CME au fost de 134,3 milioane de dolari, iar rezultatul OIBDA s-a constituit într-o pierdere de 4,4 milioane de dolari.
În România, divizia Broadcast (de televiziune) a CME a înregistrat venituri nete de 31,05 milioane de dolari în trimestrul al treilea, în urcare cu 7% de la 29,06 milioane de dolari în perioada iulie-septembrie a lui 2010. Profitul OIBDA al operaţiunilor a fost de 4,6 milioane de dolari, cu 7% mai ridicat faţă de nivelul de 4,3 milioane de dolari din aceeaşi perioadă a anului trecut.
În primele nouă luni ale acestui an, divizia Broadcast a CME a avut venituri de 112,42 milioane de dolari în România, în creştere cu 3% faţă de nivelul de 109,17 milioane de dolari din perioada corespunzătoare a lui 2010, în timp ce rezultatul OIBDA a coborât uşor, de la 19,5 milioane de dolari la 17,37 milioane de dolari.
CME a înregistrat în trimestrul al treilea o pierdere operaţională de 12,9 milioane de dolari, cu aproape 50% mai mică faţă de nivelul de 25,3 milioane de dolari din aceeaşi perioadă a anului trecut.
Totodată, grupul a avut o pierdere netă din operaţiuni continue de 82,2 milioane de dolari, faţă de un profit de 3,4 milioane de dolari în trimestrul trei din 2010.
În primele nouă luni, veniturile nete ale CME au urcat cu 22,6%, la 587,9 milioane de dolari, de la 479,7 milioane de dolari în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Profitul OIBDA al grupului pentru perioada ianuarie-septembrie a crescut de peste două ori, de la 42,5 milioane de dolari la 85,8 milioane de dolari, iar profitul operaţional a fost de 18,9 milioa