Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Declaraţiile PRINŢULUI HARRY despre Afganistan stârnesc TEMERI privind eventuale REPRESALII | FOTO

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 23 ianuarie 2013 ·

Declaraţia prinţului Harry, cel de-al treilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, potrivit căreia a ucis luptători talibani în timpul misiunii sale de pilot pe un elicopter de luptă în Afganistan a fost, azi, subiectul unei intense acoperiri mediatice în Marea Britanie, stârnind însă îngrijorări legate de posibile represalii. Prinţul Harry, înainte de a face verificări la elicopterul său Apache, la Camp Bastion, în sudul Afganistanului

Sursa: Reuters Harry se pregăteşte de plecarea în misiune

Sursa: Reuters Prinţul Harry asistă la un briefing în tabăra militară britanică din sudul Afganistanului

Sursa: Reuters

Sursa: Reuters Harry în bucătăria din tabăra Camp Bastion

Sursa: Reuters Într-un moment de relaxare, alături de colegii din Afganistan, într-o fotografie din 2 noiembrie 2012

Sursa: Reuters

Prinţul Harry, 28 de ani, a făcut aceste afirmaţii într-un interviu publicat luni seara, după revenirea sa din Afganistan, la sfârşitul unei misiuni de cinci luni, unde a fost copilot pe un elicopter Apache.

Întrebat dacă a ucis inamici din elicopter, el a răspuns că a făcut acest lucru la fel ca mulţi alţi camarazi ai săi în luptă.

Reacţia a fost imediată: "Daily Mirror" a titrat, marţi, pe prima pagină: "Senzaţia Regală Harry: Am ucis talibani!", adăugând o fotografie a prinţului cu un aspect de macho în uniformă şi cu echipament de luptă.

Alte ziare au scris articole similare privind experienţele militare ale prinţului. "Harry: Am ucis!", acesta era titlul unui articol apărut în "Daily Mail".

Nu însă toată lumea l-a "aplaudat" pe prinţul-soldat.

Lindsey German, lider al Coaliţiei Opriţi Războiul, a calificat afirmaţiile lui Harry drept "arogante şi insensibile" şi a vehiculat posibilitatea ca Harry să f

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 2 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 19 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Tânăr prins drogat la volan de două ori în aceeași noapte, la Piatra-Neamț. A fost reținut pentru 24 de ore

Ziare.com acum o ora
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ a informat că un tânăr în vârstă de 22 ani a fost prins conducând drogat un autoturism de două ori în noaptea de vineri spre sâmbătă, 27 aprilie, în municipiul Piatra-Neamţ. Prima dată, tânărul a fost op

Presa din SUA scrie că serviciile secrete americane ar fi ajuns la concluzia că e posibil ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi

Ziare.com acum o ora
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal -

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Performanță rară: Elizabeta Samara a câștigat a cincea oară Liga Campionilor la tenis de masă

HotNews acum 32 minute
Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara (35 de ani) a câştiga pentru a cincea oară în carieră Liga Campionilor europeni şi pentru a treia oară consecutiv cu formaţia poloneză KTS Enea Siarkopol Tarnobrzeg, care s-a impus în ambele manşe

ALERTĂ pe Autostrada București-Pitești. O mașină a luat foc/Pompierii intervin la fața locului

Gandul acum 2 ore
O mașină a luat foc pe Autostrada București-Pitești (A1), pe sensul de mers către Capitală. Polițiștii, pompierii și angajații SMURD au ajuns deja la fața locului. Autoritățile le recomandă șoferilor să evite să circule prin zonă, dat fiind faptul c

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

Marcel Ciolacu: Clotilde Armand a făcut praf Sectorul 1, e plin de MIZERIE, de ȘOBOLANI, SCANDALURI. Nu se pricepe la administraţie

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat despre Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, că are o atitudine de tipul „noi suntem proşti şi dânsa e deşteaptă”. Șeful Executivului o acuză că a făcut praf Sectorul 1, care e plin de mizerie, şobolani și mai me

Ciolacu comentează şansele lui Iohannis pentru şefia NATO: Atuul preşedintelui Iohannis este faptul că nimeni nu este împotriva domniei sale, a candidaturii / Împotriva domnului Rutte sunt anumiţi preşedinţi şi prim-miniştri

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, în legătură cu şansele preşedintelui Klaus Iohannis de a fi secretar general NATO, că atuul acestuia este faptul că nimeni nu este împotriva sa şi a menţionat că împotriva

Vremea

București
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

18°
sâm.

11°/18°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°