Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanța: Exclusiv - Delfinariul devine SPA pentru delfini

Publicat in Adevarul, vineri 5 martie 2010 ·

La Delfinariul din Constanţa au început lucrările de pregătire a bazinelor pentru viitorii locatari - delfinii ce vor fi aduși de la Acvariul din Beijing.

O echipă de la Bacău a sosit la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii pentru a reabilita bazinele în care vor sta delfinii aduşi de la Beijing. Adrian Mînăstireanu, directorul Delfinariului din Constanţa, se consultă deja cu Irinel Urian, managerul Romchim Protect SA din Bacău, în alegerea culorilor pentru cele două bazine.

Buget de 70.000 de lei

Bazinul acoperit are 600 de metri cubi (construit în 1984), iar cel descoperit 1.500 de metri cubi (construit în 1972).

„Vom îndepărta stratul de vopsea, vechi de aproximativ cinci ani. Apoi vom face injectări cu răşină, care au rolul de a întări şi închide fisurile din bazin. Următoarea etapă cuprinde gletuirea, după care aplicăm un strat de vopsea albastră“, a explicat Irinel Urian, directorul firmei Romchim Protect SA. Lucrarea de reabilitare la cele două bazine are un buget de 70.000 de lei.

Asigurarea - 34.320 de euro

Delfinii vor fi aduşi din Beijing la sfârşitul lunii aprilie, mai târziu decât era programat. Acum se pun la punct ultimele detalii de zbor şi asigurare.

Transportul costă 200.000 de euro, delfinii - 372.000 de euro, iar asigurarea - 34.320 de euro. Cele două femele şi masculul ce provin de la Acvariul din Beijing se înţeleg de minune cu dresorii constănţeni. „Sunt ca nişte pisicuţe“, spune directorul complexului.

Însoţiţi de şase persoane

Cinci dresori vor lucra cu cele trei mamifere. Zborul va dura aproximativ 11 ore, se va face o escală de 30 de minute la Otopeni, după care avionul va decola către Constanţa.

Şase persoane, dintre care doi antrenori şi un medic veterinar din China şi un medic, vor însoţi delfinii pe perioada zborului spre Constanța.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 16 minute
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Grindină în mai multe zone din ţară. Ce județe au fost afectate

Ziare.com acum 58 minute
Grindina a afectat mai multe gospodării din țară, afectând grădinile și livezile. Imagini cu ploaie torenţială însoţită de grindină au fost distribuite pe reţelele de socializare din mai multe zone din ţară, unde meteorologii au anunţat căderi impor

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 5 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum 2 ore
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum 2 ore
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum o ora
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum 4 ore
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

21°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°