Episcopul Christoph Klein, aflat la carma Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România până în anul 2010, a primit joi, 29 noiembrie, Crucea de Onoare a Republicii Austria, una dintre cele mai înalte distinctii.
Înmânarea decoraţiei s-a făcut în cadrul unei ceremonii sobre, chiar cu ocazia aniversarii zilei de naştere a episcopului, în Casa Episcopala din Sibiu. Alături de distinşii oaspeţi s-a aflat şi ambasadorul Austriei la Bucureşti, Michael Schwarzinger, care a înmânat personal Crucea de Onoare acordată pentru meritele deosebite avute de episcopul român în conservarea moştenirii istoriei saseşti din Transilvania, precum şi contribuţia adusa prin publicaţiile şi schimbul academic între Cluj Napoca, Sibiu şi Viena.
"Această dinstincţie înseamnă că este adevărat că relaţiile noastre cu Austria şi mai ales relaţiile noastre cu Biserica Evanghelică Luterană sunt foarte bune, foarte intense de ani întregi, se când am fost episcop în activitate şi este un fel de semn al întelegii şi prieteniei dintre bisericile şi tările noastre(...) Este pentru ceea ce am publicat probabil şi pentru ceea ce am făcut în a strânge oamenii în rândurile noastre, stiinţa şi cultura despre care nu numai că am scris, dar am şi activat-o, am şi trăit-o", a declarat episcopul Christoph Klein în ziua decernării distrincţiei, zi în care a împlinit şi frumoasa vârstă de 75 de ani.
La ceremonia de la Sibiu a participat si o delegaţie a Bisericii Evanghelice din Austria.Crucea de Onoare a Republicii Austria a fost acordata de catre preşedintele Republicii Austriei, la propunerea Guvernului.