Pe măsură ce se apropie ziua de 21 decembrie, din ce în ce mai mulți oameni, indiferent de naționalitatea, religia și zona socială din care provin, se gândesc zilele acestea doar la predicția mayașă.
Una dintre cele mai frisonante profeții spune că după 21 decembrie 2012 lumea nu va fi așa cum o știm. În urmă cu 2000 de ani, mayașii au creat un calendar care se oprește la această dată. Recunoscuți ca mari astronomi și matematicieni, nu este deloc suprinzător că acest calendar se remarcă prin precizie, alimentând astfel temerile că predicția lor s-ar putea adeveri. Umărind stelele și planetele, ei au atribuit semnificații importante fenomenelor astrologice și, pe baza lor, au făcut predicții extraordinare.
National Geographic caută semne
Între 15 și 20 decembrie, de la ora 20.00, programele speciale oferite de National Geographic Channel, grupate sub titlul „Despre sfârșitul lumii”, examinează soarta omenirii și pericolele ce ar putea atrage sfârșitul ei, în șase seri palpitante. Realizatorii analizează semne prevestitoare apocaliptice, se aventurează într-un cimitir subacvatic pentru a descoperi secretele ce stau la baza previziunilor maya, pornesc într-o misiune de a evacua Terra și realizează un clasament al celor mai înfiorătoare zece dezastre care ar putea provoca sfârșitul omenirii.
Astfel, șase seri la rând, de la ora 20.00, este difuzat câte un documentar cu acest subiect. În „Evacuați Terra” se vorbește despre găuri negre ce se formează în spațiu și extratereștri ostili, mașini superinteligente care ar putea prelua controlul asupra globului și experimente fizice de ultimă oră cu posibile efecte secundare terifiante. „Sfârșitul lumii în 10 moduri”, documentar difuzat în două părți, pornește de la ideea că foarte multe dintre speciile care au populat Terra au dispărut și că omul ar putea fi următorul. Sunt analizate astfel