Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Victor Ponta lansează o nouă scamatorie politică

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 ianuarie 2013 ·

Nu ştiu dacă vreun institut de sondare a obişnuinţelor omeneşti a publicat pînă acum vreun clasament al persoanelor care urmăresc Buletinul meteorologic. Ştiu însă sigur, şi fără ajutorul nici unei cercetări, că persoanele de gen feminin, cunoscute şi sub formula de doamne şi domnişoare, sunt printre cele mai interesate de cum va fi vremea a doua zi.

Şi nu pentru că, devenite cu toatele, fără s-o ştim, agricultoare, persoanele feminine de la oraş ar vrea să afle dacă a doua zi pot ieşi cu plugul sau cu îmblăciul, ci pentru că de starea vremii de a doua zi depinde cel mai important lucru din viaţa unei persoane feminine, uneori mai important decît faptul că sufletul e nemuritor:

Dacă a doua zi va trebui sau nu să-şi ia umbrela.

Dacă va trebui s-o ia, umbrela se cere asortată la restul ţinutei sau, mă rog, invers.

Ei bine, imaginaţi-vă o persoană feminină căzută în deliberări interioare în chestiunea dacă în ziua de 24 august 2013, altfel spus, peste şapte luni va ploua sau nu.

Cam aşa am socotit eu că trebuie văzută incredibila dezbatere din aceste zile, a cărei scînteie a fost provocată de Victor Ponta, dacă nu cumva ar fi bine să comasăm, în 2014, alegerile europarlamentare cu cele prezidenţiale.

Cum se întîmplă de obicei pe tăpşanul presei noastre, lumea s-a împărţit în două:

Unii spun că ar fi bine, că ar fi minunat şi la vară, cald, deoarece am face economii nu doar de parale, dar şi de voturi. De ce să votăm de mai multe ori cînd putem vota doar o dată – pentru europarlamentare, pentru prezidenţiale, pentru locale şi pentru parlamentare?

Alţii spun că aşa ceva e absurd, dat fiind că, timp de mai multe luni, vom avea pe bolta politicii doi preşedinţi. Şi aşa cum doi sori pe bolta cerească n-ar da bine pentru sănătatea noastră, deoarece dubla strălucire ne-ar orbi şi dacă ne-am pune ochelari de soare, doi preşedinţi ne-ar o

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

1 mai – ziua Internaţională a Muncii. Ce semnificaţie are şi de ce este zi liberă

Press Alert acum 14 minute
Data de 1 Mai a devenit cunoscută ca Ziua Internaţională a Muncii, sărbătorită în prezent în numeroase ţări, inclusiv în România. Totul a început în SUA, în 1886, după ce muncitorii au cerut reducerea timpului de lucru. Aceasta este zi liberă pentru

Al doilea inculpat în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

HotNews acum o ora
Al doilea inculpat în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marți spre miercuri, din Irlanda, potrivit News.ro. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. Suspect crima SibiuFoto: Poli

Instagram va promova conţinutul original

News.ro acum 50 minute
O nouă schimbare a modului în care funcţionează algoritmul de recomandări al Instagram va aduce mai sus conţinutul original şi va penaliza agregarea conţinutului. Instagram anunţă că va implementa o nouă modificare de algoritm, despre care spune că

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 56 minute
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 9 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Poliţia din New York intră în Universitatea Columbia pentru a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului / Aproximativ 50 de persoane, ridicate de forţele de ordine

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din New York au intrat, marţi seară, în incinta Universităţii Columbia pentru a aresta şi a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului în urmp cu aproape 24 de ore şi care au ocupat o tabără de corturi l

Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită

Wall-Street.ro acum 10 ore
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de platforma locală de livrare Tazz, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită. "Am observat

Ciolacu promite fără echivoc: „Banii pentru recalcularea PENSIILOR sunt prinși în buget”. Trei milioane de pensii vor fi mărite

Gandul acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări marți că Executivul are bani pentru majorarea pensiilor din septembrie. Palatul Victoria afirmă că, în ciuda informațiilor apărute în ultima perioadă, mărirea veniturilor pe baza noii legi a pensiilor este pr

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 12 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 10 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Vremea

București
acum

12°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

mie.

9°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°