Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bişniţă cu WC-uri

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 9 februarie 2008 ·

Taximetriştii din Craiova acuză angajaţii Salubrităţii că au ridicat aproape toate WC-urile ecologice din staţiile de taxi, acestea devenind obiectul unei afaceri din care se scot bani frumoşi. WC-urile publice din Bănie au devenit un lux pentru taximetriştii craioveni, care susţin că, în ultimul timp, acestea au dispărut unul câte unul. Taximetriştii au adus şi câteva exemple de zone în care nu mai există nici un WC ecologic. Staţiile de la Orizont, din cartierul Craioviţa, de la Simplon sau Complexul Vechi, în Brazda lui Novac, sunt lipsite de elementara toaletă. În aceste condiţii, taximetriştii sunt nevoiţi să se descurce cum şi pe unde pot. „Noi nu muncim într-un sediu, să avem la dispoziţie un WC. Cei mai mulţi lucrăm opt ore pe zi. Când îţi vin nevoile, ce faci? Nu ne permitem să ne ducem în baruri sau în restaurante, că nu te lasă nimeni să le foloseşti toaleta fără să consumi ceva. Nici acasă nu merită să te duci, de multe ori ar trebui să străbaţi jumătate din oraş doar ca să nu faci pe tine“, a explicat Vali Opriş, taximetrist craiovean. Salubritatea acuză vandalismul... Directorul Serviciului Public de Salubritate, Dan Petre, care are în custodie WC-urile ecologice amplasate pe domeniul public, le dă dreptate taximetriştilor şi spune că unele WC-uri au fost ridicate. Motivul principal pentru care acestea nu mai sunt în apropierea staţiilor de taxi ar fi distrugerea lor. „Nu mai sunt în locurile ştiute pentru că multe sunt la reabilitare. Mai mult de jumătate dintre ele au fost cel puţin o dată reparate, uşile şi interioarele fiind distruse. În cazul altora am avut probleme cu locatarii din zonele unde erau amplasate şi a trebuit să le ridicăm“, a declarat Dan Petre. În legătură cu staţia de taxi de la Complexul Vechi, Dan Petre a precizat că WC-ul ecologic a fost ridicat pentru că terenul a fost revendicat şi câştigat de fostul proprietar. După ce a

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Iran: Echipele de căutare şi salvare au ajuns la locul prăbuşirii elicopterului lui Raisi. "Niciun semn de viaţă", anunţă televiziunea de stat

News.ro acum 22 minute
Echipele de căutare şi salvare ale Semilunii Roşii au ajuns la locul prăbuşirii elicopterului în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi, informează Al Jazeera. Televiiunea de stat a menţionat că nu este "niciun semn de viaţă" la locul prăbuşiri. UP

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 8 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 7 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Preşedintele Argentinei declanşează un scandal în Spania după ce Javier Milei a numit-o "coruptă" pe soţia premierului Sanchez

HotNews acum 19 minute
Guvernul socialist spaniol l-a chemat duminică pentru consultări pe ambasadorul său de la Buenos Aires, după ce preşedintele argentinian Javier Milei a făcut comentarii critice la adresa soţiei premierului Pedro Sanchez cu ocazia unei reuniuni a ext

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 10 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 10 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 10 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 12 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

14°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

15°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°