La Panciu, alimentele acordate din stocurile de intervenţie ale Uniunii Europene prin Programul PEAD, vor fi distribuite începând de luni, 12 noiembrie. De acest sprijin vor beneficia persoanele care primesc ajutor social, în baza Legii 416/2001, şomerii, pensionarii cu pensii sub 400 de lei, persoanele cu handicap grav sau accentuat. „Pentru început, vor fi distribuite următoarele produse alimentare de bază: făină, paste, biscuiţi, orez, zahăr, fasole, bulion, mălai. Când le vom primi, se vor distribui şi alte trei produse, respectiv mazăre, ulei şi roşii în bulion”, a precizat viceprimarul Iulian Nica.
Potrivit acestuia, distribuirea alimentelor se va face zilnic, între orele 10.00 şi 16.00, în curtea Ocolului Silvic din localitate.