Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, spune că Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal sunt "condamnate" să colaboreze şi le-a transmis liberalilor să renunţe la ceea ce a numit aerul de superioritate manifestat faţă de social-democraţi, apreciind că un astfel de comportament le-ar aduce izolarea colegilor din opoziţie, informează NewsIn.
"Eu pledez pentru o relaţie predictibilă şi consolidată între cele două partitide", a precizat Geoană, la Realitatea TV. El a admis însă că social-democraţii "au avut dezamăgiri" în relaţia cu PNL, în perioada în care au susţinut din Parlament Guvernul Tăriceanu.
Mircea Geoană a mai spus că el şi-ar dori ca PSD să câştige alegerile parlamentare din 2012 cu 50 la sută şi să nu fie nevoie să se alieze cu nimeni pentru a face Guvernul. Totuşi, până atunci, o colaborare PSD-PNL ar fi oportună deoarece PDL este în scădere în sondaje şi ar continua să se erodeze, a argumentat fostul lider al PSD.
Fostul candidat la preşedinţie l-a criticat însă indirect pe Crin Antonescu pentru că refuză o apropiere de PSD.
"Vreau să mai dau un semnal şi un mesaj politic către liberali, şi vorbesc ca partid politic şi către cei care au sensibilităţi liberale. O menghină dinspre stânga - PSD - şi una dinspre dreapta - PNL - asupra PDL nu este în sine un lucru rău. Dacă ei vor continua să spună , vreau să spun că dreptacii de acest gen, ca să vorbesc într-un jargon similar, nu au niciun fel de şansă să devină o forţă politică considerabilă în România", i-a avertizat Geoană pe liberali.
Cu o zi în urmă, Geoană a declarat că PSD ar trebui să păstreze o relaţie strategică cu PNL şi că o alianţă a celor două partide ar putea asigura o formulă de guvernare care să înlocuiască actualul Executiv, dar cu un prim-ministru social-democrat. Şi Miron Mitrea a pledat pentru o Alianţă politice între PSD şi PNL înscrisă la Tr