Pacientul trebuie să ştie care sunt beneficiile potenţiale, conforme cu studiile la zi, atât ale terapiei alternative, cât şi ale metodei alopate, precum şi riscurile aferente, spre a putea foarte bine cântări avantajele şi dezavantajele fiecărei metode.
Utilizarea metodelor alternative de diagnostic şi tratament se înscrie sub semnul controverselor, întrucât ceea ce promit şi obţin aceste metode nu fac întotdeuna subiect al unei cercetări medicale sau al medicinei bazate pe dovezi. Ponderea studiilor realizate pe aceste metode (între care se includ medicina naturistă, homeopatia, meloterapia etc) este mult mai mică decât cea care ţine de metodele alopate, convenţionale ale medicinei care se studiază în ciclul universitar şi postuniversitar, iar modalitatea de realizare a cercetărilor nu aduce de multe ori dovezi concrete, obiectivabile cu privire la eficienţa lor. La aceasta se adaugă şi o latură comercială, deviată de la o etică a promovării metodei, aspect cu care ne confruntăm de aproape 20 de ani prin anunţuri în media care promit că o anumită formă de terapie vindecă de la cancer la impotenţă.
Dincolo de aceste aspecte, utilizarea metodelor alternative de tratament a luat amploare, studiile în domeniu estimând un procent de 50% din persoanele din ţările civilizate care au apelat la o formă de tratament alternativ la un anumit moment. În acelaşi timp, în domenii precum oncologia oferirea posibilităţii tratamentelor alternative pacienţilor a devenit o practică în unităţile sanitare (unele state din SUA), iar studiul acestor terapii alternative a fost introdus sub o formă opţională în instituţii de învăţământ medical.
Terapiile alternative sunt bazate pe altă filosofie faţă de medicina alopată care nu are la bază o demonstraţie ştiinţifică, fapt pentru care utilizarea lor a fost pusă sub semnul întrebării (ce beneficiu poate aduce granula X sau