Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV! Mădălina Ghenea, din actor în actor

Publicat in Click, miercuri 23 mai 2012 · ·

Românca noastră face victimă după victimă! După ce i-a sucit minţile lui Leonardo diCaprio, aşa cum vuia toată presa în urmă cu nişte luni, iată că acum o regăsim pe Mădălina Ghenea în "braţele" actorului Gerard Butler, cel mai râvnit burlac de la Hollywood.

Mădălina Ghenea (25 de ani) a făcut furori la Festivalul de la Cannes din acest an, reuşind să strălucească sub blitz-urile fotografilor.

Şi asta nu e tot! Luni seară, actriţa a participat la o cină exclusivistă organizată de renumita firmă de ceasuri Swiss, eveniment la care a luat parte multe vedete internaţionale şi care a avut loc în incinta faimosului hotel Du Cap-Eden Roc din Franţa.

Şi cum Mădălina adoră să fie în centrul atenţiei mereu, cu siguranţă nu putea trece neobservată de actorul Gerard Butler. Paparazzii de la Guliver au fost pe fază şi au surprins momentul.

Iar de aici până la apariţia zvonurilor cum că între româncă şi star ar exista o relaţie mai mult decât amicală n-a mai fost decât un pas. Ghenea ne-a confirmat că ea şi Butler se cunosc de mult timp.

"Gerard este un amic de-al meu, suntem prieteni şi atât. Ne cunoaştem de ceva timp. Am fost la un eveniment şi am făcut poză cu el, însă el s-a mai fotografiat şi cu alţii. Ceea ce scrie presa internaţională mi se pare aberant şi nu vreau să vorbesc despre asta", a declarat Mădălina, ieri, în exclusivitate pentru Click!

Tot aşa s-a întâmplat şi în octombrie 2011, când nu a recunoscut idila cu Leonardo diCaprio. Apoi, la sfârşitul anului trecut, dezvăluia că are o relaţie cu Adrien Brody, pentru care făcea naveta Milano - New York.

Iată că acum, Gerard Butler este starul hollywoodian lângă care frumoasa româncă este fotografiată. Având în vedere pretenţiile emise de Mădălina cu referire la un posibil partener de viaţă, nu ştim încă dacă Gerard se încadrează în "tipar".

"Viitorul meu soţ va fi exemplul p

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sebastian Burduja depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale: De cine le este frică nu vor scăpa / Camerele de supraveghere din zonă au surprins făptuitorii, tragerea lor la răspundere penală este doar o chestiune de timp

News.ro acum 48 minute
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, a anunţat că depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale în Capitală, el afirmând că sunt camere de supraveghere în zonă care au surprins făptuitorii, iar tragerea lo

AstraZeneca anunţă că retrage vaccinul COVID-19 în toată lumea. Anunţul vine la câteva luni după ce a recunoscut un efect secundar rar. Totuşi compania spune că retragerea este motivată de cererea scăzută

Mediafax acum 56 minute
Vaccinul nu mai poate fi utilizat în Uniunea Europeană după ce compania şi-a retras în mod voluntar „autorizaţia de introducere pe piaţă”. Cererea de retragere a vaccinului a fost făcută pe 5 martie şi a intrat în vigoare ieri. Cereri similare vor

Actorul Ian Gelder, cunoscut din „Game of Thrones'”, a murit la 74 de ani

HotNews acum 21 minute
Actorul britanic Ian Gelder, care a interpretat rolul lui Kevan Lannister în serialul dramatic fantastic „Game Of Thrones”, a murit la vârsta de 74 de ani, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer de căi biliare, conform DPA/PA Media. Act

Trei cutremure, în mai puțin de 24 de ore, în Maramureș. Toate au fost de suprafață și magnitudine redusă

Ziare.com acum o ora
Trei cutremure de suprafaţă, de magnitudine redusă, s-au produs în Maramureş, în mai puţin de 24 de ore. Marţi dimineaţă, în zona Maramureş, la ora 8,31, a avut loc un cutremur de magnitudine 2,4, la o adâncime de 3,4 km. Cutremurul s-a produs în ap

Elevii, din nou la cursuri după vacanța de Paști. Când va începe vacanța de vară?

Ziua Constanta acum 2 ore
Elevii s-au întors miercuri la cursuri după vacanţa de Paşte. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cur

Război în Ucraina, ziua 804. Atac aerian asupra infrastructurii energetice din întreaga ţară

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Un atac aerian rusesc asupra Ucrainei a avariat mai multe instalații din infrastructura energetică din întreaga țară, au declarat miercuri oficiali ucraineni, citați de Reuters. „Un alt atac masiv asupra industriei noastre energetice”,

Nota primită de Kylian Mbappe după ce a ratat calificarea cu PSG în finala Champions League

HotNews acum o ora
​PSG era mare favorită să ajungă în finala Champions League, dar a fost învinsă cu 2-0 la general de Borussia Dortmund, iar cel mai mare vis al campioanei Franței va rămâne neîmplinit și după acest sezon. După înfrângerea suferită pe Parc des Prince

Specialiştii Spitalului CF Timişoara: Statisticile evidenţiază o realitate îngrijorătoare: conştientizarea scăzută a cancerului ovarian / 9 din 10 femei au experimentat simptome fără să le recunoască / Peste 140.000 de decese la nivel mondial anual

News.ro acum 58 minute
Specialiştii Spitalului CF Timişoara atrans atenţia, miercuri, de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului Ovarian, că statisticile evidenţiază o realitate îngrijorătoare - conştientizarea scăzută a cancerului ovarian. Potrivit medicilor, 9 din 1

Poliţiştii locali protestează miercuri în faţa Guvernului. Cerinţele acestora

Mediafax acum 43 minute
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală anunţă pentru miercuri un protest în faţa Guvernului României. Poliţiştii locali cer aplicarea condiţiilor legale de muncă pentru această categorien respectarea no

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 10 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Vremea

București
acum

18°
mie.

14°/19°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

20°
mie.

13°/20°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

17°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°