Toxiinfecţiile alimentare reprezintă o problemă globală de sănătate publică. Determinate de peste 250 de patogeni cauzali, bacterii, virusuri şi paraziţi, toxiinfecţiile alimentare se manifestă printr-o simptomatologie comună care nu oferă posibilitatea diagnosticului etiologic; vomele şi diareea sunt nelipsite, insuficiente însă în a constitui un sindrom clinic care să poată fi atribuit tuturor toxiinfecţiilor alimentare. Supravegherea presupune deci cunoaşterea caracteristicilor fiecărui agent patogen, pentru a judeca contribuţia epidemiologică a alimentelor contaminate.(...)
De la exemplul Listeriei monocytogenes, care se transmite predominant prin alimente, ceilalţi patogeni incriminaţi beneficiază, în schimb, de alte mecanisme de transmitere. Boala diareică – toxiinfecţia alimentară – este responsabilă de mortalitatea ridicată şi malnutriţia copiilor. Cea mai importantă cale de transmitere este reprezentată de apa contaminată, de alimentele contaminate, mai ales în zonele geografice în care populaţia nu beneficiază de măsuri de sanitaţie, igienă, siguranţa alimentului/alimentaţiei. În zonele în care măsurile de sanitaţie/igienă au fost aplicate, mortalitatea se reduce semnificativ, fără a influenţa însă morbiditatea.
Datele statistice din SUA, în 1999, evidenţiau existenţa a 76 de milioane de îmbolnăviri, cu 325.000 de spitalizări şi 5.000 de decese.
A acţiona în sensul măsurilor de prevenţie este o prioritate de sănătate publică (Elaine Scalan, Frederick Angulo, 2008) şi o necesitate a supravegherii pentru cunoaşterea dimensiunilor fenomenului. Obiectivele supravegherii:
• culegerea informaţiilor necesare conducătorilor de programe pentru monitorizare, definirea strategiilor, evaluarea prevenţiei;
• culegerea informaţiilor referitoare la populaţiile expuse riscului;
• investigaţii meni
