Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: VIDEO/ Doi dintre cei trei bucureşteni reţinuţi pentru infracţiuni cu violenţă şi şantaj au fost arestaţi pentru 29 de zile

Publicat in Adevarul, duminică 20 martie 2011 ·

Instanţa a decis, aseară, ca doi dintre cei trei bucureşteni reţinuţi în Mehedinţi să fie arestaţi pentru 29 de zile. Tânăra de 22 de ani este cercetată în libertate.

Suspectaţi de violenţă şi şantaj, cei trei bucureşteni au fost reţinuţi, în Mehedinţi, vineri seară, de către poliţiştii de la Crimă Organizată.

Este vorba despre un bărbat de 43 ani, un altul de 33 de ani, precum şi fiica unuia dintre ei, în vârstă de 22 ani, toţi din Bucureşti.

În autoturismul cu care se deplasau, oamenii legii au descoperit un întreg „arsenal” de obiecte şi documente susceptibile a fi folosite la comiterea unor infracţiuni cu violenţă şi şantaj.

Potrivit unui comunicat emis ieri de IGPR, «oamenii legii au identificat 6 victime care, sub pretextul recuperării unor datorii inexistente, au fost lipsite de libertate şi agresate de suspecţi şi deposedate în acest mod de diverse sume de bani. Astfel, una din victime a fost ameninţată cu un pistol şi cu cuţitele şi bătută de către inculpaţi, fiind determinată să le plătească acestora suma de 40.000 de euro”.

Modul de operare, deosebit de periculos

Poliţiştii au informaţii că gruparea acţiona pe întreg teritoriul ţării şi aşteaptă plângeri din partea persoanelor care au fost terorizate de aceşti indivizi. „Modul de operare al acestei grupări infracţionale era deosebit de periculos, caracterizat printr-o violenţă extremă, împinsă până la schingiurea victimelor în scopul recuperării unor presupuse datorii (...)

Avem plângeri pe raza judeţului Mehedinţi, avem o serie de informaţii despre săvârşirea altor infracţiuni pe teritoriul României cu ramificaţii în Europa.

Pe această cale, chiar solicităm sprijinul din partea cetăţenilor care au fost victime ale acestei grupări şi din anumite motive, cum e de exemplu frica, nu au depus la poliţie plângere”, ne-a declarat un ofiţer din cadr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 2 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 20 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum o ora
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

Klaus Iohannis a plecat într-o vizită în SUA cu un avion de lux despre care a spus ca este o "aeronava mica" si "banală"

Ziua News acum 24 minute
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate

News.ro acum 38 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. ”Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului la nivelul etajului 1

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 3 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum 2 ore
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum o ora
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°