Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paradoxul lui Marius Şumudică

Publicat in Adevarul, joi 15 septembrie 2011 ·

Renumită ca o echipă bine organizată în apărare, Astra se va baza, sâmbătă, în meciul cu Gaz Metan Mediaş, pe atac, promite Marius Şumudică. În ultima etapă, tehnicianul a fost pentru prima dată mulţumit de ofensivă. Şi, tot pentru prima dată, nemulţumit de defensivă

Antrenorul Astrei Ploieşti, Marius Şumudică, a declarat astăzi că îşi pune mari speranţe în jocul de atac al formaţiei sale. Tehnicianul recunoaşte că meciul cu Mediaşul va fi unul deosebit de greu. Cele două goluri înscrise la Tîrgu Mureş îi dau, însă, speranţe. „Vom avea un meci extrem de greu şi n-o zic de complezenţă. Vom întâlni o echipă bună, care joacă de mult timp împreună. Pustai este unul dintre cei mai buni antrenori din ţară, i s-a dat continuitate şi bine au făcut. Sunt bucuros că am avut puterea să revenim de două ori la Târgu Mureş, asta înseamnă mult pentru mine. Am fost nemulţumit de faza defensivă. Cu Mediaşul trebuie să încercăm în primul rând să fim periculoşi pe atac. Începem să câştigăm la relaţia de joc şi să ne exprimăm tot mai bine. Totuşi, ne mai trebuie un atacant. În iarnă, personal mă voi ocupa să aduc un marcator, am în vizor un portughez şi un brazilian. Este un din priorităţile mele. Avem un program încărcat, nu voi menaja niciun jucător în Cupă, vom avea cea mai bună formaţie, miercuri, contra CFR-ului. Dacă jucam în cupe europene ce făceam?", a declarat Marius Şumudică. Astra Ploieşti - Gaz Metan Mediaş se joacă sâmbătă, de la ora 19.00. Patru zile mai târziu, ploieştenii joacă, tot acasă, în Cupă, cu CFR Cluj. Junior Morais: „tot timpul gândesc ca un camion"

La conferinţa de presă organizată astăzi de club a participat şi brazilianul Junior Morais, considerat de cei care l-au urmărit jucând printre cei mai promiţători fundaşi stânga din Liga 1. „Eu tot timpul gândesc ca un campion şi încerc să realizez cât mai mult. Suntem obligaţi să câştigăm meciul de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 9 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°