Aproape 150 de bikeri din România, Austria şi Italia s-au reunit la finele săptămânii trecute la Suceviţa, la o întrunire moto organizată de Bukowina Motor Club Rădăuţi, singurul club moto din regiune. Manifestarea a debutat vineri după-amiază cu festivitatea de primire, instalarea invitaţilor, iar din jurul orelor 22.00 până la zorii zilei de sâmbătă a concertat trupa Aproape Unplugged din Iaşi, susţinută de vocile celor care au petrecut toată noaptea. Sâmbătă dimineaţă, o parte dintre conducătorii de Kawasaki, Aprilia, Honda, Suzuki, Yamaha, BMW sau alte mărci au „servit” la micul dejun o porţie de enduro pe dealurile din vecinătatea Pensiunii „Casa Lina”, iar puţin mai târziu au participat la o „drumeţie” moto pe traseul Suceviţa-Palma-Moldoviţa, o paradă deosebit de apreciată de sutele de privitori din zonă.
„E prima dată când ajung în Bucovina şi mă bucur foarte mult că particip la întrunirea organizată de Bukowina Motor Club. Am întâlnit prieteni vechi aici, dar mi-am făcut şi alţii, oricum nu regret că am venit. Chiar vreau să-i felicit pe organizatori şi promit că voi participa şi anul viitor”, a ţinut să precizeze Valentin Mihalache, din Miercurea Ciuc.
După-amiază, în jurul orei 17.00, au avut loc o serie de concursuri specifice acestor întruniri, aruncarea buturugii, alunecare pe folie de plastic, cel mai vechi şi cel mai nou permis de conducere, precum şi multe altele, concursuri care au avut un succes deosebit printre motociclişti. Seara s-a încheiat cu concertul formaţiei Odissey Altar din Suceava, concert care a avut finişul la primele ore ale zilei de duminică.
„Nu regret nici o clipă că am ajuns aici, pentru că mi-a plăcut foarte mult. Motociclismul, alături de pescuitul sportiv, sunt pasiunile mele şi de aceea am participat la întrunirea moto. Bravo organizatorilor şi le doresc să mai facă astfel de acţiuni”, a declarat câştigăt