Bijuterii stranii, crescute domol în întunericul fierbinte din inima Pământului. Ne-au aşteptat mii şi milioane de ani. Dar abia de curând a sosit vremea să ne bucure cu frumuseţea lor nelumească. Noi le numim “flori de mină”. Unele dintre ele par nişte miniaturi fine, cizelate de mâna unui bijutier măiastru. Altele au o rigoare geometrică apropiată de perfecţiune, iscodită parcă de mintea unui matematician genial. Iar cele mai multe dintre ele au culori care irizează într-o paletă pe care nici marii pictori nu le nimeresc întotdeauna. Unele s-au format cândva, pe vreme când Pământul era cutreierat de dinozauri. Altele, ceva mai aproape de zilele nostre, dar tot în vremuri îndepărtate, pe când strămoşii noştri se mai fereau încă din calea turmelor de mamuţi. Dar, indiferent când s-au format, primii care le-au văzut au fost minerii timpurilor moderne. Pătrunşi în măruntaiele pământului, aceştia le găseau prin cotloane ascunse, aproape de filoanele metalifere: apariţii miraculoase, jucând fantomatic în lumina lămpaşelor, precum flăcările de pe comori. Ceva mai târziu au intrat în atenţia savanţilor, care au început să le studieze din absolut toate punctele de vedere. Apoi, cu timpul, vraja lor magică a lăsat loc fascinaţiei estetice. Iar în zilele noastre sunt “trofeele” visate de colecţionarii pasionaţi. Iar cele mai spectaculoase “flori de mină” fac parte din averea marilor muzee de profil. Unul dintre acestea, Muzeul Naţional de Geologie din Bucureşti, este deţinătorul unui adevărat tezaur, ale cărui piese de referinţă constituie valori incluse în patrimoniul naţional.

PE CÂND MUNŢII SCUIPAU FOC

Pentru specialiştii care le studiază, “florile de mină” alcătuiesc un adevărat univers, o lume aproape la fel de complexă ca lumea fiinţelor vii. O lume a esteticii pure, ghidată însă după legi extrem de precise. O lume complexă, în care există specii, tip