În timp ce politicienii plângeau de bucurie că poate-poate-poate vom trece graniţa în UE fără vize din 2015 – la vama moldo-română începea iadul. Ni s-a mai promis că vom trece vama omeneşte, nu ca din ghetou în cartier de lux, de mai multe ori. Eh, da, parcă şi în 2012, parcă şi de anul acesta, nu? Dar de ce să nu ne bucurăm totuşi că poate-poate-poate din 2015. Iar până atunci, marş la cuşcă, javrelor, cu buzunarele pe dos, lent, iar dacă vreţi să vă mişcaţi: declaraţi, declaraţi şi încă o dată declaraţi, cum a spus marele Lenin! Pe de-o parte lacrimi de bucurie şi flori pentru un viitor incert, un câştig pentru campania electorală, pe de alta – cozi imense la vamă, o nouă bătaie de joc, cu declară ouăle, bulbii, făina, uleiul –în scris, gata cu distracţia. Chiar săptămâna aceasta mi-a povestit cineva cum o mamă a vrut să-i trimită fiului din România o raţă. Ca orice mamă, femeia i-a trimis fiului ce putea, ce avea mai bun. Sunt sigur că dacă putea – îi trimitea bani, dacă nu-i trebuia viză – probabil că mergea la el să-l vadă şi să-i gătească. Dar asta e – trăim într-o ţară mizerabilă, condusă mizerabil, în care câţiva oameni au tot şi tind la mai mult şi la mai mare, iar restul – după zeci de ani de muncă, se bucură dacă pot trimite fiilor o raţă. Totul sau nimic, raţa nu a trecut Prutul. Şoferul s-a plimbat între vămi cu raţa, dar – nu, cum să ajungă în UE o raţă friptă în Moldova? Contrabandă, că doar nu e ambalată frumos ca ţigările din TIR-uri! Nu-l interesează nici pe Leancă raţa, de ce l-ar interesa pe Ponta? Noile declaraţii de la vamă erau doar o măsură birocratică, menită doar să ne mai umilească o dată în plus. Să zicem că e firesc ca UE să-şi vrea graniţa cât mai securizată, mai ales când e vorba de inventivitatea post-sovietică. Doar că cei de la conducerea Moldovei, în primul rând, dar şi de la cea a României – ar trebui să se gândească măcar din cân