Zilele trecute Londra a avut parte de cele mai violente răzmeriţe sociale din ultimele două decenii. Grupuri de tineri au transformat cartiere întregi ale oraşului în adevărate scene de război: lupte de stradă livrate împotriva poliţiei, magazine jefuite în masă, autobuze, maşini şi restaurante puse în flăcări. Scânteia care a declanşat aceste acţiuni de distrugere şi jaf a fost împuşcarea unui tânăr de 29 de ani de către poliţie.

Ce ar avea însă de-a face această întâmplare nefericită cu jefuirea zglobie de magazine şi cu destrăbălarea violentă de pe străzi n-ar putea să spună nimeni. Este clar că la mijloc se află porniri de revoltă care nu au neapărat o logică anume şi care oricând se pare că sunt în situaţia de a veni la suprafaţă. Care este, aşadar, natura acestor revolte?

Explicaţia psihologică. Pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, francezul Gustave le Bon a fost primul care atrăgea atenţia asupra faptului că, atunci când o adunare de oameni se transformă într-o masă de acţiune, individul tinde să îşi piardă caracterul distinct şi să intre într-o psihologie de grup care are ca efect comportamentul deviant. Cu alte cuvinte, odată într-un asemenea grup, individul se trezeşte că e capabil de ac--ţiuni pe care probabil nu le-ar fi făcut altminteri niciodată. Exemple în acest sens avem suficiente. Astfel, scenele halucinante în care copii londonezi de 10-12 ani fură alcool dintr-un magazin, ori în care o bandă de tineri pur şi simplu jefuieşte un alt tânăr aflat la pământ într-o baltă de sânge au făcut deja ocolul lumii. Decizia de a fi parte din grupurile de răzmeriţă de la Londra premerge însă configurarea acestor grupuri, ceea ce înseamnă că avem de-a face aici cu tineri din start dispuşi la violenţă şi care, probabil, vorbesc limbajul acesteia în mod curent.

Mai departe, acţionând în masă, având câştig de cauză şi captând întreaga atenţie