Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Bilanţ sumbru: Două note proaste şi o idilă au ucis trei tineri

Publicat in Adevarul, luni 28 decembrie 2009 ·

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Gorj spun că nu pot lua nicio măsură fără rezultatele anchetelor poliţiei. Psihologii consideră că idila dintre profa de română şi elevul său era de fapt o legătură între două persoane care aveau aceeaşi problemă de comportament.

Vasilica Creţan a fost cea care a deschis seria sinuciderilor înregistrate în acest an, în rândul elevilor din învăţământul gorjean. Fiica lui Constantin Creţan, liderul Ligii „Miron Cozma", s-a sinucis pe data de 19 mai, după ce a luat nota 7 la teza unică de la română. Eleva în vârstă de 13 ani a înghiţit 150 de pastile pentru diabet. „Prin notele mari, tânăra îşi confirma în exterior o imagine pozitivă, iar în momentul în care a luat o notă mică, acea imagine şi-a pierdut valoarea. Părinţii nu trebuie să-şi laude copiii doar când obţin note mari”, a declarat Maria Tomescu, psiholog clinician specialist.

Mai şi noiembrie, lunile fatale

Al doilea caz de suicid a fost înregistrat pe data de 17 noiembrie, când un elev, în vârstă de 11 ani, s-a aruncat de pe blocul turn din faţa Şcolii Constantin Brâncuşi. Părinţii copilului spun că Remus Niţoi a fost ucis de notele proaste de la la matematică. „Remus era destul de fragil deoarece părinţii erau despărţiţi. Trecuse prin mai multe faze de abandon, iar psihicul lui era fragil si vulnerabil, astfel încât orice notă mica îl aducea în pragul unui nou abandon. Trebuia să i se spună că nota nu îi schimba imaginea”, declară psihologul Maria Tomescu. Ultimul caz şocant a fost înregistrat pe 25 noiembrie, când Alexandru Popovici s-a sufocat cu o pungă în care a pulverizat gaz de brichetă şi insecticid. „Unul îşi găsea în celălalt oglinda. Se pare că prietenia lor nu era o dragoste între un bărbat şi o femeie, ci o legătura între două persoane care aveau aceeaşi concepţie despre viaţă”, a încheiat Maria Tomescu.

Inspectoratul Şcolar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ONU transmite Israelului un mesaj fără echivoc: "Invadarea terestră a oraşului Rafah ar fi intolerabilă"

Ziare.com acum 14 minute
"Invadarea" oraşului Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, unde Israelul a promis că va desfăşura o vastă operaţiune terestră, ar fi "intolerabilă", a insistat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, îndemnând Israelul şi Hamas la un "efort suplim

Klaus Iohannis începe o vizită de lucru în SUA/ El va fi primit, la Casa Albă, de Joe Biden şi îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024/ Întrevedere cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis începe, marţi, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden. Discuţiile dintre cei doi şefi de stat vor viza şi situaţia din Ucraina şi din bazinul

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 8 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 11 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 9 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 11 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Judecătorul îl amendează din nou pe Trump în procesul penal şi îl avertizează că va face închisoare

Mediafax acum 12 ore
Judecătorul Juan Merchan a declarat că cele nouă amenzi de 1.000 de dolari pe care le-a impus până acum nu par să îl descurajeze pe Trump să încalce ordinul de interdicţie, care îi interzice să facă comentarii publice despre juraţi, martori şi famil

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 11 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 12 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°