Sursa foto: Mediafax
Ioan Onisei, vicepreședinte CNA, a vorbit pentru paginademedia.ro despre aprobarea „pe tăcute” a proiectului de ordonanță de urgență privind modificarea Legii Audiovizualului. Onisei a explicat că CNA-ul nu a știut nimic oficial despre documentul aprobat astăzi de Guvern, deși acesta ar fi trebuit să fie supus dezbaterii publice.
Onisei s-a arătat intrigat de faptul că proiectul a fost aprobat de către Guvern în ciuda faptului că „opinia publică, ONG-uri, asociația cabliștilor, asociația profesioniștilor în materie de publicitate, CNA au avut opinii foarte ferme în legătură cu proiectul inițial”, publicat de paginademedia.ro AICI.
Iulia Bunea: Cum vedeți trecerea acestei ordonanțe de urgență așa brusc?
Ioan Onisei: În primul rând, este vorba de încălcarea flagrantă a legii privind transparența publică în domeniul autorităților administrației publice locale.
Orice proiect de act normativ, fie și o ordonanță de urgență ar trebuie întâi publicat să intre în dezbatere publică, să se facă dezbateri cu cei care au opinii poate diferite față de inițiatorul proiectului, ori procedura aceasta nu a fost respectată nici în cazul primei variante de proiect de ordonanță de urgență și nici în cazul acesteia care, din câte înțelegem, este deja adoptată de guvern.
Un alt lucru care mă intrigă este acela că după ce opinia publică, ONG-uri, asociația cabliștilor, asociația profesioniștilor în materie de publicitate, CNA au avut opinii foarte ferme în legătură cu proiectul inițial, după ce premierul Victor Ponta a declarat că nu va modifica legea audiovizualului decât atunci când legislația în materie se va modifica, iată că interesele electorale și cred interesele politice pe termen lung au făcut ca până la urmă un proiect care este aproape identic cu cel inițial să fie adoptat de către guvern.
Iulia Bunea: CNA nu știa nimi