As dori sa discut doua aspecte socio-istorice si culturale distincte, legate de eventuala comparatie comportamentala dintre nazism si totalitarismul comunist, pe care o consider – o spun din capul locului – indeajuns de riscanta pentru a nu o aborda decit strict analitic, cu titlu de ipoteza. Primul dintre ele are in vedere paradigma familiala a celor doua evenimente, adica modul in care cele doua sisteme, nazismul, respectiv totalitarismul comunist s-au raportat la centralitatea intrinseca pe care, in interiorul comunitatii, o reprezinta familia.
Extrapolind distinctia dintre cele doua reactii, imi propun sa abordez cele doua sisteme – nazismul, respectiv totalitarismul – ca mecanisme de generare a unor marginalitati victimare: a evreilor si, in subsidiar, a tiganilor in cazul Holocaustului – ambele: marginalitati rasiale – si a contestatarilor in cazul Gulagului, adica o marginalitate preponderent ideologica si politica, fara componenta rasiala pe care o presupune victimizarea clasica, pornita din antisemitismul istoric, a evreimii.
Sugestia metodologica prima pe care as dori s-o avansez este ca generarea marginalitatii victimare in cazul celor doua sisteme are la baza o diferenta esentiala privind tratarea relatiei imaginare dintre masculinitate si feminitate. in mod inevitabil, o asemenea distinctie antreneaza o dubla perceptie a temporalitatii obiectivate in social: una masculina, bazata pe forme, exercitiu viril si asceza, respectiv una feminina, asociata energiilor senzuale, plastice, imprevizibile. Prima apartine calculului, prognozei sociale matematizate, ivita din constientizarea limitei (asumate sau impuse), pe cind cea de a doua lasa cimp deschis estetizarilor, grotescului de tot felul si libertatii. Klaus Theweleit, in Male Fantasies#1, a demonstrat ca intreaga pregatire culturala si pedagogica germana de dupa primul razboi mo
