Raportul pe Justitie, din pacate, si-a pierdut mult din puterea de persuasiune pentru politicieni. Comisia Europeana nu mai are instrumentele dinaintea aderarii, iar politicienii nostri o stiu foarte bine. De aproape un an de zile, institutiile romanesti, raporturile dintre puteri, tensiunile dintre partide sint animate de o singura problema: dosarele penale ale politicienilor. Restul sint chestiuni frivole. Cercetarea unor importanti lideri politici, ministri, fosti si actuali, oameni de afaceri scurtcircuiteaza, blocheaza, perturba orice, se rasfringe asupra intregii societati. Sa facem numai un simplu exercitiu de imaginatie: ce ar fi fost daca dosarele nu existau? Anul trecut, e greu de crezut ca Monica Macovei ar fi fost scoasa din Guvern, ca PNL si PD s-ar fi certat atit de puternic, ca PSD ar fi sustinut fatis Guvernul Tariceanu, ca ar fi fost impins in prim-plan un personaj precum fostul ministru al Justitiei, Tudor Chiuariu; ca vreun ministru al Justitiei ar fi desfiintat comisia de la Cotroceni prin ordonanta de urgenta sau ca ar fi incercat sa schimbe si sa ancheteze procurorii DNA; ca Traian Basescu ar fi refuzat numirea Noricai Nicolai ori ca Teodor Melescanu ar fi incercat sa mai tergiverseze sau sa le blocheze, apoi ca intre Parchetul general si Bogdan Olteanu ori Nicolae Vacaroiu nu ar fi izbucnit o adevarata lupta de gherila pe proceduri pentru a bloca macar jumatate dintre dosarele celor opt politicieni. Cele mai importante crize privind raporturile dintre institutiile statului sint legate intim de soarta dosarelor. O lupta in care, fara menajamente, au fost modificate legi, proceduri, s-au purtat campanii de presa, s-a folosit orice din arsenalul existent la indemina. Atrasa in disputa pe post de avocat, Curtea Constitutionala nu reuseste decit sa adauge confuzie, ajutindu-i pe politicienii incriminati. De dosarele politicienilor este legata si act