Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Semnale editoriale

Publicat in Jurnalul, vineri 29 ianuarie 2010 ·

• Revelaţia – Nemira • Albă-ca-zăpada – Leda • După-amiaza unui faun - Curtea Veche

Revelaţia

Nemira. Povestea prezintă viaţa unui muzician, Kemper, care descoperă în orga sa un manuscris vechi. Acesta pare că a fost scris de însuşi J.S. Bach, în ultimii ani ai vieţii sale. Foarte curând, Kemper va înţelege că notele ascund un secret: portativele sunt capabile să evoce trecutul şi să prefigureze viitorul. În amurgul vieţii sale, Bach reuşise să pătrundă o lege cosmică, în virtutea căreia sufletul se poate vindeca sau nărui în cea mai neagră disperare.

Albă-ca-zăpada

Leda. "Albă-ca-Zăpada" a lui Donald Barthelme este un remake, în cheie hilară, neconvenţională şi ludico-erotică, al celebrului basm universal. Barthelme experimentează în materie de perspectivă şi stil narativ, luând binecunoscutele personaje ale copilăriei noastre şi remodelându-le sub chipul unor personaje cu o viaţă sexuală activă şi o psihologie complexă, urmând paradigma satirei postmoderniste. Scrisul său îmbibat de un umor fantastic aduce în prim-plan gustul pentru iraţional şi grotescul absurd al vieţii de zi cu zi.

După-amiaza unui faun

Curtea Veche. Un volum semnat Adolfo Bioy Casares, strălucit reprezentant al literaturii fantastice braziliene. Cel mai cunoscut roman al său este "Invenţia lui Morel" (1940), pentru care a primit, în 1941, Premiul oraşului Buenos Aires şi după care Alain Resnais a turnat filmul "Anul trecut la Marienbad" - Leul de Aur, Veneţia, 1961. Originalitatea lui Adolfo Bioy Casares - "cel mai pur dintre prozatorii fantastici din Argentina şi, poate, din America" (Luis Alberto Sánchez) - izvorăşte din arta inconfundabilă de a structura, într-un demers narativ unitar, de un echilibru desăvârşit, cele două coordonate esenţiale ale creaţiei sale: cea fantastică şi cea omenească, proiectând în oglinzi infinite fascina

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci

Mediafax acum 25 minute
Suspectul este un bărbat în vârstă de 71 de ani, potrivit presei locale. Presa slovacă a relatat că atacatorul era un fost agent de securitate la un centru comercial, autor a trei colecţii de poezii şi membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci. ULTI

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum o ora
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar

News.ro acum 29 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. ISU Constanţa anunţă, miercuri seară, un incendiu la o locomotivă. Incidentul s-a produs la i

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum o ora
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Putin numește tentativa de asasinare a premierului Fico o „crimă odioasă”

HotNews acum o ora
Tentativa de asasinare a premierului slovac Robert Fico „nu poate avea nicio justificare” și „este o crimă odioasă”, a transmis președintele rus, Vladimir Putin, omologului său slovac, Zuzana Caputova, într-o telegramă, relatează AFP și Reuters. Rob

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum o ora
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 3 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 11 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 25 minute
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Declarație șocantă a lui Erdogan: ”Următoarea țină a Israelului va fi Turcia dacă va învinge Hamas“

Ziare.com acum 54 minute
Președintele turc spune că gruparea teroristă palestiniană apără Anatolia, precum și „propriul pământ” în războiul cu Israelul. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a susținut miercuri,15 mai, că Israelul „va pune ochii” asupra Turciei dacă va reu

Vremea

București
acum

16°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

14°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

11°
mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

17°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°