Prin vocea Noricai Nicolai, liberalii i-au cerut lui Ioan Muraru, Avocatul Poporului, sa conteste la Curtea Constitutionala OUG care interzice cumulul pensiei cu salariul.
Ioan Muraru s-a executat, anuntand ca nici n-a asteptat solicitarea PNL si a si depus sesizarea la CCR, din proprie initiativa. In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate a OUG care interzice cumulul pensiei cu salariul primit de la stat, Muraru a sustinut ca "salariul si pensia fiind bunuri proprietate privata, protejate de Articolul 44 din Constitutie si de Primul Protocol Aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, interdictia de a cumula pensia cu salariul echivaleaza practic cu o expropriere". Culisele acestei sesizari a CCR cu sustinere liberala a OUG 230 incep, se spune, la petrecerea lui Ion Iliescu, de miercuri. "De ce nu contestati, mai, ordonanta impotriva pensionarilor la Curtea Constitutionala?", ar fi intrebat-o Iliescu pe Norica Nicolai.
Ieri, vicepresedintele PNL Norica Nicolai a declarat ca liberalii ii solicita Avocatului Poporului sa sesizeze CCR, chiar daca stia ca acesta se afla in conflict de interese, numarandu-se printre cei care beneficiaza de ambele categorii de venituri. Ea s-a referit la Emil Boc cu apelativul "Emil Basescu", dupa care a adaugat: "Cred ca i-ar placea lui Boc". Cu memoria improspatata de Iliescu, Nicolai a gasit ca OUG 230 ar fi similara unei masuri adoptate in 1977, prin care se prevedea ca "in unitatile socialiste" nu pot fi incadrate persoane pensionate cu caracter permanent.
Masura a fost ridicata de Guvernul Stolojan in 1991, pentru ca ingradea drepturi si libertati cetatenesti. La fel ca Muraru, si Nicolai a insistat pe ideea ca nu se pot reglementa chestiuni legate de drepturi fundamentale prin ordonante de urgenta. Ministrul Muncii, Marian Sarbu, a declarat ca a