În această săptămână, cei mai mulţi tineri încheie socotelile cu anul şcolar 2011-2012 şi intră în mult-aşteptata vacanţă de vară. O vacanţă despre care, la cât s-a vorbit „strategic" în această primăvară, am putea crede că va fi mai ceva ca-n filme. Au început programele „all-inclusive" şi în hotelurile din România, acvaparcurile s-au înmulţit, pensiunile îşi diversifică oferta (nu mai dau doar „masă şi casă"), avem şi tichete de vacanţă... Nu în ultimul rând, cu trenul faci jumătate din timpul parcurs, în anii trecuţi, de la Bucureşti la mare sau la munte.

Şi totuşi, sosirea vacanţei mari nu este tocmai un motiv de bucurie pentru foarte mulţi dintre hotelierii de pe la noi. În primul rând, sistemul tichetelor de vacanţă arată bine doar pe hârtie, pentru că în practică numai câteva companii - cele profitabile - pot să-şi răsplătească angajaţii cu astfel de bonuri. Dacă mecanismul tichetelor ar fi funcţional, atât turiştii români, cât şi banii lor ar putea rămâne în România, dar - ca de obicei - câteva amănunte tehno-birocratice împiedică ridicarea lui la întregul potenţial. În al doilea rând, doar cu reabilitarea unor linii ferate nu s-a făcut primăvară, drumurile şi, în general, infrastructura turistică sunt la fel cum le ştim.

Ei, dar principala cauză pentru care sosirea vacanţei mari este mai mult un motiv de îngrijorare decât unul de bucurie pentru hotelirii români vine de la sud de Dunăre. Ştiţi cât îi costă pe proprietarii unui hotel de trei-patru stele din Bulgaria operarea şi întreţinerea unei camere? 9 (nouă) euro pe zi! Asta înseamnă că un tarif de la 10 euro per cameră în sus, perceput turistului (bulgar, român sau de altă provenienţă), dă profit. Pentru comparaţie, la noi costul camerei trece de 25 de euro pe zi. Aşa se explică ofertele-bliţ cu 100-150 de euro per weekend all-inclusive în Bulgaria, aşa se explică de ce vacanţa în B