Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristi Oros (fundaş FC Braşov): „În 2011 vreau să jucăm finala Cupei României“

Publicat in Adevarul, marți 25 ianuarie 2011 ·

Fundaşul echipei FC Braşov, Cristi Oros, spune că nu se teme de concurenţa din lot şi speră să joace finala Cupei României.

„Avem un antrenor nou, cu mentalitate diferită, care ne face să fim mai încrezători în noi. Eu cred că avem forţa să terminăm acest campionat în primele opt echipe. Nu mă tem de concurenţă. Cine se va pregăti mai bine şi va fi mai în formă va juca.

La Braşov am făcut pasul în fotbalul mare din Liga I şi m-am simţit întotdeauna apreciat. Chiar dacă am încasat două cartonaşe roşii în turul campionatului nu mă consider un fundaş dur.

Regret şi acum eliminarea din meciul de la Galaţi, atunci când am pierdut cu 1-0 după un gol marcat în minutul 90", a declarat Oros, pentru site-ul oficial al FC Braşov.

Cristi Oros despre...

Cupa României: „Cu siguranţă ne vom juca şansa în dubla cu Steaua. Pentru noi ar fi ceva de senzaţie să obţinem calificarea în finală. Până acum nu am câştigat niciun trofeu, astfel că este o şansă uriaşă pentru mine, pentru echipă şi oraş. Fanii braşoveni să aibă încredere în noi, pentru că vom da totul să jucăm finala Cupei României".

Cel mai bun fundaş din lume: „Indiscutabil, Pique de la FC Barcelona e cel mai bun. Este un fundaş complet, care are toate calităţile necesare unui fundaş central".

Timp liber: „Atunci când nu sunt ocupat cu programul echipei îmi place să joc tenis de câmp şi să merg la piscină să mă relaxez".

Cei mai valoroşi adversari din Liga I: „Traore, Kone şi Bogdan Stancu. Sunt atacanţi foarte greu de marcat, pentru că au o tehnică bună şi cunosc foarte bine jocul".

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum 52 minute
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum 2 ore
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 3 ore
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Uniunea Europeană a adoptat prima legislație împotriva violenței asupra femeilor

Ziua Constanta acum 38 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune, informează AFP. Directiva a obţinut un

STS Serviciul de urgență Minivacanță cu mii de apeluri la 112, la nivel național

Ziua Constanta acum 50 minute
În perioada 1 – 6 mai a.c., la nivel național, operatorii STS au preluat și procesat 159.660 de apeluri primite la numărul de urgență 112. Din totalul acestora, 59,11% (94.383) au reprezentat cazuri de urgență și au fost transferate către agențiile

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°