Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stratul de zăpadă depăşeşte 30 de cm într-un loc din România. Vezi cât mai ţine vremea rea

Publicat in Antena 3, vineri 21 septembrie 2012 ·

Previziunile meteorologilor s-au adeverit, vremea răcindu-se în toată ţara. Nu va fi mai cald nici de acum încolo, maximele ajungând la 15 grade Celsius. În plus, trebuie să ne pregătim şi de vânt şi ploi abundente.

Meteorologii nu vin cu veşti bune pentru zilele următoare. Vremea se va răci brusc în aproape toată ţara.

Prima ninsoare din acest sezon s-a înregistrat joi noapte, în masivele Bucegi şi Făgăraş ningând pe tot parcursul nopţii, iar la Bâlea Lac stratul de zăpadă depăşeşte 30 de centimetri.

Conform meteorologilor de la staţia meteo de la Vârful Omu, situată la peste 2.000 de metri altitudine în Masivul Bucegi, în noaptea de joi spre vineri pe munte au fost precipitaţii sub formă de lapoviţă, care s-au transformat în ninsoare, în condiţiile în care temperaturile au scăzut până la minus patru grade Celsius.

La munte, la altitudini mari în Bucegi, a nins toată noaptea, astfel încât la peste 1.800 de metri s-a format un strat de zăpadă de 10 - 12 centimetri., iar acolo unde vântul a bătut cu putere s-au format troiene care ating jumătate de metru, mai spun meteorologii.

Vineri, în Masivul Bucegi continuă să ningă şi este ceaţă.

Şi în Masivul Făgăraş a nins pe parcursul nopţii.

Potrivit reprezentanţilor Centrului Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu, doar la Bâlea Lac s-a depus strat de zăpadă, care ajunge la 31 de centimetri.

La Bâlea Lac a început să ningă în cursul nopţii de joi spre vineri, iar la ora transmiterii acestei ştiri continuă să ningă slab.

Medicii recomandă o alimentaţie bogată în vitamine şi haine cat mai groase mai ales că e o perioadă propice virozelor.

Dr. Cristina Galos, purt. de cuv. DSP Alba: Trebui sa avem grija sa consumam mult legume si fructe pentru a ne mari imunitatea. Să ne punem pe noi s

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul Hamas. Acuzaţiile sunt de crime de război şi crime împotriva umanităţii / Reacţii dure din Israel / Reacţii la nivel internaţional

Mediafax acum 26 minute
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar şi premierul israelian Benjamin Netanyahu. Procurorul CPI: Există toate motivele să credem că prim-ministrul israelian Netanyahu este responsabil penal pentr

Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă

News.ro acum 51 minute
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 44 minute
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum o ora
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

COMENTARIU Lelia Munteanu: Moartea preşedintelui Raisi. „Ceva atât de poetic..."

Mediafax acum 10 minute
Câteva întrebări rîmân totuşi în suspensie: de ce s-au ridicat cele trei elicoptere pe o vreme atât de câinoasă? de ce se aflau împreună în elicopter doi reprezentanţi de vază ai autorităţii - preşedintele şi ministrul de Externe? cum de s-au salva

Bărbat, cetățean maghiar, arestat preventiv de pentru „operațiuni cu psihoactive”

Informația Harghitei acum o ora
În cursul zilei de sâmbătă, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Harghita, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Harghita, au prins în flagrant delict un bărbat, de 31 de ani, cetățean maghiar, cercetat pentru

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 39 minute
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Julian Assange obţine o victorie la Înalta Curte în procesul împotriva extrădării în SUA. Poate face un nou apel

Mediafax acum 55 minute
Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a obţinut o victorie în lupta sa continuă împotriva extrădării din Marea Britanie. Judecătorii de la Înalta Curte din Londra i-au dat permisiunea de a face un nou apel.

Doi morţi şi zece răniţi în China, într-un atac cu cuţitul comis de o femeie într-o şcoală primară la Guixi

News.ro acum 44 minute
O femeie a ucis cu cuţitul două persoane şi a rănit alte patru luni, într-o şcoală primară în centrul Chinei, potrivit poliţiei locale, citată de postul de stat CCTV, relatează AFP. Atacul a avut loc către prânz, n oraşul Guixi, în provincia Jiangxi

IPJ Buzău „Săptămâna Prevenirii Criminalității”

Ziua Constanta acum o ora
Nr. 157 din 20 mai 2024 START,,SĂPTĂMÂNII PREVENIRII CRIMINALITĂŢII” În perioada 20 – 24 mai a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău organizează o nouă ediție a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității”. Evenimentul este iniţ

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

26°
lun.

15°/26°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°