Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Hoţii care au furat cazanul de ţuică sunt obligaţi să stea acasă

Publicat in Adevarul, duminică 21 martie 2010 ·

Trei tineri din comuna gorjeană Slivileşti i-au furat, joi noaptea, cazanul unui târgujian. Hoţii au fost prinşi şi reţinuţi în cursul zilei de vineri, iar instanţa de judecaţă a dispus, aseară, cercetarea acestora în stare de libertate. Infractorii au primit interdicţia de a nu părăsi localitatea de domiciliu în următoarele 29 de zile.

Evenimentul a fost anunţat vineri seara, când bărbatul păgubit a sesizat Poliţia din Mătăsari despre dispariţia cazanului din gospodărie. Acesta le-a spus oamenilor legii că furtul a fost comis în noaptea de joi spre vineri, când persoane necunoscute au intrat în anexa gospodărească din satul Runcurel şi i-au furat cazanul din cupru, cu o capacitate de 60 de litri. Hoţii au fost prinşi vineri seara, fiind introduşi direct în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv. „Urmare a cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat suspecţii furtului ca fiind C.V.A., de 28 ani, L.D., de 21 ani şi S.N.D., de 19 ani, toţi din comuna Slivileşti, judeţul Gorj. Poliţiştii au stabilit că cei trei suspecţi, în noaptea de 18/19.03.2010, s-au deplasat în satul Runcurel, cu autoturismul condus de către L.D., şi profitând de faptul că partea vătămată nu se afla în acea locuinţă, au sustras cazanul de fabricat ţuică. De asemenea, pe parcursul cercetărilor, poliţiştii au recuperat bunul sustras şi l-au restituit părţii vătămate. Cei trei suspecţi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv“, precizează Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Gorj. Aseară, cei trei tineri au fost prezentaţi în faţa instanţei de judecată, fiind dispusă măsura de cercetare în stare de libertate, cu inderdicţia de a nu părăsi localitatea de domiciliu în următoarele 29 de zile.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 8 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 12 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 10 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 11 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 11 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 13 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 12 ore
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 8 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 12 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 11 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°