După ce Cristi Puiu a luat în 2005 Premiul Un certain regard la Cannes pentru Moartea domnului Lăzărescu, - şi nu trebuie uitat nici 12:08 a l'Est de Budapest al lui Corneliu Porumboiu care primeşte Caméra d'or în 2006 -, este rîndul unui alt regizor român să primească premiul, Cristian Nemescu cu California dreamin', titlu care face aluzie la celebrul film al lui Kusturica, Arizona Dream. Trimiterea nu este un simplu gest parodic, insolitul unei lumi aflate acolo unde se împătureşte harta ne scoate într-o atmosferă de pitoresc balcanic, unde totul este luat a la légere. Acţiunea oscilieză între două planuri, mai 1944 şi mai 1999, adică al Doilea Război Mondial şi Războiul din Serbia, România jucînd în cel de-al doilea rolul de aliat al trupelor NATO, iar în primul rolul de pseudoinamic. Din eşecul războiului au decurs cei aproape 50 de ani de dictatură comunistă şi ceva mai puţini, dar consistenţi, de ocupaţie sovietică, iar o lungă perioadă de timp după ocupaţie, românii au sperat în intervenţia salvatoare a americanilor. Racourciurile subliniază nu doar o paralelă, ci reprezintă punctul nodal al trecutului cu prezentul. Locul, unul şi acelaşi, un sat care poartă numele burlesc - depinde şi cum îl pronunţi - de Căpîlniţa este asemeni Poloniei lui Ubu, adică nicăieri. Ei bine, în Căpîlniţa, şeful de gară, dar şi mafiotul local, Doiaru (Răzvan Vasilescu), reuşeşte să ţină pe loc mai multe zile o garnitură specială a trupelor NATO care transportau echipament special spre Kosovo, trupe conduse de Căpitanul Jones (Armand Assante). Inevitabil, soldaţii staţionari, parte români, parte americani, intră în contact cu notabilităţile oraşului, cu sătenii, cu vedetele locale, local heroes, în general cîntăreţi de la manea la rock & roll şi cu "ale satului mari fete" cum ar zice Topîrceanu, punct în care realitatea începe să distorsioneze pentru a face loc unor scenarii funambu